25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalBrexit: Pence cere UE să negocieze 'cu bună-credinţă' cu Johnson

Brexit: Pence cere UE să negocieze ‘cu bună-credinţă’ cu Johnson

‘Statele Unite sprijină decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, dar recunoaştem în acelaşi timp provocările aparte de la frontiera dumneavoastră şi vă pot garanta că vom continua să încurajăm Marea Britanie şi Irlanda să asigure că orice acord de Brexit respectă Acordul din Vinerea Mare’ cu privire la Irlanda de Nord, a declarat Pence, într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul irlandez Leo Varadkar, potrivit Agerpres. 

‘Dar, cum termenul limită pentru Brexit se apropie, îndemnăm Irlanda şi Uniunea Europeană să negocieze cu bună-credinţă cu prim-ministrul (britanic) Boris Johnson şi să lucreze pentru a ajunge la un acord care să respecte suveranitatea Regatului Unit şi să minimizeze perturbarea comerţului’, a adăugat Pence.

La rândul său, Leo Varadkar a subliniat că guvernul său susţine, de dragul păcii, acordul de retragere încheiat între UE şi guvernul fostului premier britanic Theresa May, rugându-l pe vicepreşedintele american să transmită acest mesaj la Washington.

‘Ştiu că înţelegeţi impactul pe care o frontieră dură îl va avea asupra noastră pe această insulă (…) riscul ca Acordul din Vinerea Mare şi pacea să fie subminate. De aceea trebuie să ne ţinem de Acordul de Retragere’, a declarat Varadkar.

‘Dle vicepreşedinte, tot ceea ce vă cer este să duceţi acest mesaj cu dumneavoastră la Washington’, a completat premierul irlandez.

Cele mai citite

Clasamentul WTA actualizat. Câte jucătoare are România în top 100 + Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicității luni de WTA, în care România are...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă