Internetul, tot mai solicitat
Cercetarile facute la nivel international demonstreaza ca rapoartele privind responsabilitatea sociala a companiilor (Corporate Social Responsability – CSR) au devenit din ce in ce mai importante pentru corporatii. Astfel, studiile realizate de KPMG International arata o crestere constanta a numarului rapoartelor corporative ESG ("Environmental, Social, Governance”). "Tot mai multe companii au inceput sa foloseasca cea mai legitima forma de comunicare despre actiunile lor de CSR. Nu aceea a declaratiilor, ci a rapoartelor publice”, a precizat Dragos Dehelean, director general al Agentiei Selenis. "Internetul ofera transparenta actiunilor pe care le face o companie, iar transparenta aduce incredere din partea stakeholder-ilor”, a adaugat Dragos Dehelean. Folosirea de catre companii a mediului online pentru raportarea de CSR aduce si alte beneficii importante. E vorba de vizibilitate si accesibilitate. Rapoartele pot fi accesate cu ajutorul internetului oricand si de oriunde si sunt mai usor de folosit de utilizatori. Acestia pot gasi mai repede decat in cazul rapoartelor printate informatiile de care sunt interesati si pot oferi usor feedback reprezentantilor companiei.
Ionut Dragu face sport show la InfoPro
A facut fotbal la Rapid, hipism la Steaua si tir cu arcul la Dinamo. Este vorba despre Ionut Dragu, cel care sambata si duminica, de la 10.00 la 14.00, realizeaza emisiunea „Sport Show” la radio InfoPro. Dupa ce a practicat si judo, volei, baschet, tenis, polo, Ionut crede ca e pregatit sa infrunte toate sporturile. Si-a luxat glezna de doua ori jucand baschet, a cazut de pe cal, a incasat 100 de trante in doua ore, facand snowboarding si tot nu se lasa. Ionut vrea acum sa incerce aikido si sa mearga la cursuri de parasutism. In plus, goneste pe bicicleta. In prima luna dupa ce si-a cumparat bicicleta a pedalat pana cand rotile au devenit ovale. Dar, pana la parasutism si aikido, Ionut se antreneaza la „Sport Show”, in live-uri cu „jucatorii” zilei, si smulge de-claratii in exclusivitate de la cei care fac legea in sportul romanesc. Sambata, Ionut Dragu si producatorul Ovidiu Bufnila comenteaza evenimentele sportive ale saptamanii, iar duminica antreneaza ascultatorii pentru meciurile programate saptamana urmatoare, astfel ca pana si muzica la InfoPro devine sportiva in emisiunea „Sport Show”.
Un spot cu caldura
Publicis Romania a lansat la inceputul acestei luni prima campanie promotionala pentru centralele termice Beretta. Strategia media a acestei campanii poarta semnatura agentiei Optimedia Romania, iar campania se desfasoara in special pe suport TV (ProTv, B1 TV, National TV si Realitatea TV). In ceea ce priveste conceptul, noul spot de imagine Beretta este un spot de atmosfera, a carui idee este aceea de a arata cat de bine te poti simti iarna cand in casa e cald. Povestea cartii postale scoate in evidenta o consecinta extrema a folosirii centralelor termice Beretta. Personajele au fost alese in asa fel incat sa se integreze perfect in atmosfera calda redata prin decoruri. Filmarea spotului a durat o zi si a fost realizata de casa de productie Animotion sub indrumarea regizorului Mark Nava. Realizarea unui decor de iarna realist pe platoul de filmare a fost o provocare incununata de succes. De altfel, intreaga filmare a decurs fara peripetii, chiar si mitul „filmatului cu copii” fiind spulberat. Alexandra a fost o actrita adorabila si mai energica decat restul echipei, rezistand pe platou de la prima ora pana tarziu in noapte.