10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalBoxeri din Muntenegru și suporteri de fotbal din Serbia au fost opriți...

Boxeri din Muntenegru și suporteri de fotbal din Serbia au fost opriți să intre în Republica Moldova

Boxeri din Muntenegru și suporteri de fotbal din Serbia au fost opriți să intre în Republica Moldova, în contextul amenințărilor privind o posibilă lovitură de stat în această țară.

Persoanele în cauză, atât cetățeni sârbi cât și cetățeni muntenegreni, au ajuns pe aeroportul internațional din Chișinău. Aici însă, autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova i-au oprit să intre în Republica Moldova și i-au obligat să plece imediat cât de repede este posibil, cu mai multe curse aeriene. În cazul boxerilor, este vorba de cinci sportivi și de antrenorul lor. Ei au vrut să intre în Republica Moldova pentru a participa la un turneu internațional, care este programat în perioada 15 – 17 februarie 2023.

Clubul Boxing club Budva din Muntenegru a reclamat această situație, precizând că membrilor săi nu li s-a oferit nicio explicație pentru faptul că nu pot intra în Republica Moldova. În replică, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova a precizat că, drept urmare a războiului din țara vecină, Ucraina, toți cetățenii străini sunt supuși unor verificări de securitate, înainte să primescă acces în Republica Moldova.

În privința cetățenilor sârbi care au fost opriți să intre în Republica Moldova, aceștia s-au prezentat drept suporteri ai echipei Partizan Belgrad. Echipa din Belgrad va avea un meci la Chișinău, cu formația Sheriff Tiraspol.

Amintim că, în mesajul în care a avertizat asupra încercărilor de destabilizare a Republicii Moldova, președinta Maia Sandu afirma că sunt implicați cetățeni din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă