15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson ar negocia cu Donald Trump în cazul în care ajunge...

Boris Johnson ar negocia cu Donald Trump în cazul în care ajunge Prim Ministrul Marii Britanii

‘Cheia întregii chestiuni este SUA. Dacă obţinem un acord comercial cu America, vom fi foarte rapid pe piaţă pentru alte acorduri. Aceasta îi încurajează pe alţii să îşi dea seama că suntem serioşi’, scrie publicaţia citând o sursă apropiată de fostul primar al Londrei.

Fostul ministru de externe britanic este pregătit să călătorească în SUA cât de curând posibil, dacă va obţine postul de premier, pentru a obţine un acord limitat înaintea expirării termenului pentru concretizarea Brexitului pe 31 octombrie 2019, conform articolului publicat în Times.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă