29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăInternaționalBob Dylan, muzica fără efecte speciale

Bob Dylan, muzica fără efecte speciale

În cadrul turneului său fără sfârşit, Bob Dylan a făcut staţie la Bucureşti.  Aproape zece mii de fani de toate vârstele s-au prezentat miercuri seară la întâlnirea cu cel mai mare „trubadur” al muzicii folk.

Nicu Alifantis, care a apărut în deschiderea concertului (cine ar fi putut visa la aşa ceva în anii ’70-’80 ?), i-a dedicat „cântarea” lui Moţu Pittiş, care îl adora pe Bob Dylan şi, cu siguranţă, dacă ar mai fi fost în viaţă, nu ar fi lipsit pentru nimic în lume de la eveniment. La ora 20.35 şi-a făcut apariţia pe scena de la Zone Arena Bob Dylan, cântăreţul care are deja asigurat un loc în Raiul marilor muzicieni. Show-ul său nu a beneficiat de nebuniile tehnologice ce caracterizează concertele de azi. Fără plasme uriaşe, fără flăcări şi fum ieşind din toate colţurile scenei, Bob Dylan, sobru ca un prelat al muzicii, a mizat doar pe vocea, pe chitara şi pe muzicuţa sa. Timp de două ore, a cântat melodii mai vechi sau mai noi, la refrenele hiturilor fiind acompaniat de mii de voci din public. Neintrând în nici un dialog cu publicul, părea că interpretează doar pentru plăcerea lui. Ţinându-se fidel de playlist, după fix a 16-a melodie a făcut o plecăciune şi a plecat de pe scenă. Fanii au cerut pofticioşi câteva melodii bonus, dar nu le-au primit. Nu pentru că nu ar fi meritat, ci pentru că aşa e Bob Dylan. Scurt şi la obiect. Cei care au venit pentru muzică nu au fost dezamăgiţi. Cei dedulciţi la concerte demenţiale, cu rockeri supăraţi, au cam cârtit la final, ba că Dylan nu mai are vocea de acum 40 de ani, ba că show-ul a fost  prea cuminte. Cert este că nu te întâlneşti în fiecare zi cu un om care a schimbat prin arta sa nu doar istoria muzicii, ci chiar mersul istoriei. Muzica sa era denumită adesea „folk politic” şi prin melodii ca „Blowing in the Wind” sau „Only a Pawn in Their Game” a trezit conştiinţa contemporanilor săi, punând astfel serios umărul la victoria mişcării pacifiste în America.   

„Se întâmplă să te naşti din părinţi greşiţi”

Bob Dylan, Robert Allen Zimmerman pe numele său real, s-a născut pe 24 mai 1941 la Duluth, statul Minnesota, oraş unde acum o stradă îi poartă numele.  Mai târziu, Robert Allen Zimmerman a decis să-şi ia numele de scenă „Bob Dylan”, el fiind un mare admirator al poetului Dylan Thomas.  Întrebat mai târziu de ce şi-a schimbat numele, el a spus: „Se întâmplă să te naşti din părinţi greşiţi, care-ţi dau un nume greşit. Depinde doar de tine să ţi-l schimbi în timpul vieţii. Poţi alege tu cum vrei să te cheme. La urma urmelor, trăim într-o ţară liberă”.

Cele mai citite

Cum influențează finisajele atmosfera unei locuințe?

Atmosfera unei locuințe nu este dată doar de mobilier sau de dimensiunea spațiului, ci mai ales de felul în care acesta este finisat. Pereții,...

Plenul Camerei Deputaților dezbate legile din PNRR și măsurile pentru sănătate. Acordul SAFE, pe ordinea de zi

Plenul Camerei Deputaților s-a reunit miercuri pentru dezbaterea și votul mai multor proiecte de lege, între care acte normative legate de PNRR, proiecte din...

Piața imobiliară românească, din nou pe val: investiții de sute de milioane de euro, după un început de an timid

În prima jumătate a anului, sectorul de birouri a atras cea mai mare parte a investițiilor, cu tranzacții de 138 milioane de euro, reprezentând...
Ultima oră
Pe aceeași temă