22.5 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaAutoritățile din Ucraina au inspectat 269 de cadavre la Irpin, lângă Kiev

Autoritățile din Ucraina au inspectat 269 de cadavre la Irpin, lângă Kiev

Anchetatorii ucraineni au examinat 269 de cadavre în Irpin, lângă Kiev, de când oraşul a fost recuperat de forţele ucrainene la sfârşitul lunii martie, a declarat, luni, un oficial din cadrul Poliţiei, conform Reuters.

Oraşul, care avea o populaţie înainte de război de aproximativ 62.000 de locuitori, a fost unul dintre principalele puncte fierbinţi de luptă între trupele ruse şi cele ucrainene înainte ca armata rusă să se retragă din regiunile nordice ale Ucrainei pentru a-şi intensifica ofensiva în est.

Într-un cimitir de la marginea oraşului Irpin, zeci de noi morminte au fost săpate. Sub supravegherea câtorva persoane îndoliate, muncitorii au aruncat în grabă pământul într-un singur mormânt, potrivit news.ro.

269 de cadavre de la Irpin au fost inspectate de către Poliție, cercetându-se cauza morții

”Până în prezent, am inspectat 269 de cadavre”, a declarat Serhii Panteleiev, prim-adjunctul şefului principal al departamentului de investigaţii al poliţiei.

El a spus că investigaţiile criminalistice sunt în desfăşurare în vederea stabilirii cauzei morţii în cazul mai multor victime. De asemenea, oficialul ucrainean a împărtăşit fotografii cu rămăşiţe umane care au fost carbonizate.

Panteleiev a precizat că şapte locuri din Irpin unde se presupune că au fost împuşcaţi civili au fost inspectate, fără a oferi detalii suplimentare.

Rusia dezminte că a vizat civili în cadrul operaţiunilor militare din Ucraine şi a respins acuzaţiile că trupele sale ar fi comis crime de război în zonele ocupate.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ziar iranian publică o listă cu lideri occidentali vizați de „răzbunare”, după moartea lui Ali Khamenei

Publicația iraniană a însoțit mesajul cu un infografic în care apar fotografiile a 13 lideri politiciUn cotidian apropiat de cercurile ultraconservatoare din Iran a...

Ziar iranian publică o listă cu lideri occidentali vizați de „răzbunare”, după moartea lui Ali Khamenei

Publicația iraniană a însoțit mesajul cu un infografic în care apar fotografiile a 13 lideri politiciUn cotidian apropiat de cercurile ultraconservatoare din Iran a...

Nicușor Dan convoacă liderii fostei coaliții la Cotroceni pentru noi negocieri privind criza politică

Președintele Nicușor Dan i-a invitat luni, de la ora 9.00, la Palatul Cotroceni pe liderii fostei coaliții de guvernare pentru noi discuții privind depășirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă