7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalAustria: Extrema dreaptă îi acuză pe conservatori că le-ar fi copiat sloganul

Austria: Extrema dreaptă îi acuză pe conservatori că le-ar fi copiat sloganul

Mesajele publicitare pentru cei doi politicieni folosesc propoziţia ”Unul care vorbeşte limba noastră’, iar susţinătorii Partidului Libertăţii din Austria (FPOe), al lui Herbert Kickl, şi-au exprimat joi indignarea pe social media.

”Este ruşinos să foloseşti un vechi slogan al lui Kickl”, a scrie Sophia Bauer pe pagina de Facebook a liderului Partidului Popular Austriac (OeVP), Sebastian Kurz.

Coaliţia formată din FPOe şi OeVP s-a destrămat în luna mai, în urma unui scandal provocat de o înregistrare video în care politicieni FPOe apăreau discutând despre potenţiale acorduri în sectoarele media şi infrastructurii cu o femeie prezentată ca un donator rus extrem de bogat.

”După ce a copiat temele FPOe, echipa de campanie a lui Sebastian Kurz a împrumutat şi sloganurile FPOe”, a subliniat Partidul Libertăţii într-o declaraţie.

Herbert Kickl a folosit deja în campania pentru alegerile locale din Viena din 2015 un slogan aproape similar – ”Singurul care vorbeşte limba noastră”, a amintit FPOe.

De partea sa, coordonatorul campaniei electorale a OeVP, Karl Nehammer, a acuzat FPOe că s-a inspirat din sloganul lui Kurz de la compania care tipăreşte postere electorale.

”În mod evident, Partidului Libertăţii i-a plăcut sloganul atât de mult încât a dorit să îl adopte”, a afirmat Nehammer.

În sondajele de opinie pentru alegerile din 29 septembrie, OeVP se află pe prima poziţie, în timp ce extrema dreaptă şi social-democraţii se luptă pentru locul secund.

Cele mai citite

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă