11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalAUDIO. Noi înregistrări cu Vîntu şi Ghiţă. Vîntu: "De-l schimbă pe Boc,...

AUDIO. Noi înregistrări cu Vîntu şi Ghiţă. Vîntu: “De-l schimbă pe Boc, succesorul e Udrea” ATENŢIE: Limbaj explicit!

O nouă serie de înregistrări ale unei convorbiri între Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV şi Sorin Ovidiu Vîntu au apărut pe internet. Cei doi vorbesc, într-un limbaj extrem de colorat, despre problemele cu care se confruntă trustul Realitatea.

Discuţia conţine referiri şi la încercările Realităţii TV de a creşte rating-ul prin schimbări de prezentatori. Sebastian Ghiţă spune că a vorbit şi cu Victor Ponta să vină să crească ratingul: “Da mă, vin, fac orice. Prezint ştirile dacă e” i-ar fi spus Ponta lui Ghiţă.

Ieri, managerul RealitateaTV a făcut publică o înregistrare  audio în care patronul Sorin Ovidiu Vîntu îl ameninţa pe acesta, făcând o serie de mărturii şocante. Discuţiile publicate astăzi par amicale, chiar dacă iau accente uşor isterice, pe alocuri.

Din înregistrări

“Îmi dau doctoratul să nu fiu prost,” spune Ghiţă referitor la plata unor taxe către stat, pe care doreşte să le amâne.

Cei doi vorbesc despre faptul că Dan Voiculescu încearcă să le saboteze trustul, profitând de bâlbâielile de la conducerea Realitatea. “Face Voiculescu o strategie. Se chinuie să arate că sunt nişte jocuri de dedesubt,” afirmă Sebastian Ghiţă în înregistrare.

Totuşi, Vîntu spune că trebuie să colaboreze în continuare cu Ghiţă pentru a contracara supoziţiile potrivit cărora cei doi sunt la cuţite.

ASCULTĂ AICI PRIMA PARTE A ÎNREGISTRĂRII

 

“Eu dacă vreau să mă despart de tine, mâine mă despart de tine,” îi spune Vîntu lui Ghiţă. “Noi am intrat în combinaţia asta ca să creadă lumea că suntem şmecheri, nu papagali,” mai spune Vîntu. În replică, Ghiţă afirmă “mie îmi convine să creadă lumea că sunt papagal.”

“Şi mie îmi convine să fac pe senilul şi cretinul dacă ies bani. Dacă nu…” afirmă SO Vîntu.

Sorin Ovidiu Vîntu îl întreabă pe managerul Realităţii dacă are probleme cu banii: “Cum stai cu banii? Onest. Mai respiri? Dacă mai ai ceva găuri pe undeva, să-mi spui.”

“Trebuie să ieşim cu un mesaj frumos până pe 27, să-i convingem că suntem în armonie, fără d-astea cu Kamikaze şi EVZ” îl îndeamnă Vîntu pe Ghiţă. “Nu eu cultiv ideea de război, în presă,” răspunde acesta. “Eu am o singură pilă la EVZ. Iar ăia de la Kamikaze au o ură pe noi de când cu chestia cu Caţavencu.”

ASCULTĂ AICI A DOUA PARTE A ÎNREGISTRĂRII

 

Vîntu dă de înţeles că lasă Realitatea pe mâinile lui Ghiţă: “De acuma îţi faci consiliul tău (de administraţie, n.red), cum vrei tu. Bă, io dacă am o maşină cumpărată, o dau cui o vrea. Numa’ să nu mi-o strici.”

“(Băsescu) nu îl schimbă pe Boc”

Vîntu susţine că are informaţii potrivit cărora preşedintele nu îl va schimba pe primul-ministru Emil Boc. “Nu-l va schimba pe Boc. De-l schimbă, succesorul lui Boc e Udrea. Ar trebui să mă întrebi, bă, că-ţi dau informaţii.” Sebastian Ghiţă se arată speriat de perspectiva schimbării guvernului: “imediat ce se schimbă guvernul, se schimbp şi jocul. Va trebui să plecăm din ţară.”

Vîntu îl sfătuieşte pe Ghiţă să se apropie de Elena Udrea, care nu ar avea o relaţie foarte bună cu soţul ei, Dorin Cocoş. “Există relaţia cu Udrea dar e greu. E zgârcită rău. Asta nu a avut maşinuţe să se joace când era mică, cum e Ponta sau alţii, şi e zgârcită.”

Vîntu: “Udrea e o tipă foarte inteligentă, nu te lăsa înşelat de aparenţe!”

Ghiţă: “Este, este. E foarte insistentă, cu intuiţie şi ambiţie.”

Vîntu: “Tenace. Iubeşte puterea, la fel cum o iubeşti şi tu. Ştii cine îl va dărâma pe Băsescu? Udrea!”

ASCULTĂ AICI A TREIA PARTE A ÎNREGISTRĂRII

Cele mai citite

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...

VIDEO. Messi și compania revin și câștigă partida cu Montreal

Inter Miami, echipa unde evoluează Lionel Messi, s-a impus cu 3-2 în meciul cu Montreal, dar argentinianul nu a reușit să înscrie. Seria lui Lionel...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă