10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalArmata americană, îngrijorată de folosirea unor teste ADN de către militari

Armata americană, îngrijorată de folosirea unor teste ADN de către militari

”Transmiterea datelor genetice sensibile unor părţi externe generează riscuri, atât personale, cât şi operaţionale”, se avertizează în această notă.

Membri ai armatei americane ar putea deveni inclusiv ţinte ale publicităţii ţintite, prin reduceri, ale unor companii care colectează date genetice, mai avertizează Pentagonul.

”Aceste teste sunt extrem de puţin reglementate”, se arată în notă, în care se insistă asupra unor ”consecinţe neintenţionate vizând forţele armate şi misiunile lor”, dar şi asupra ”carierei membrilor acestor servicii”.

În fapt, armata americană nu este obligată să ignore informaţiile genetice ale personalului, aşa cum se întâmplă cu cele ale civililor.

Un profesor la Harvard, Frederick Bieber, un fost rezervist la Laboratorul de identificare ADN al armatei, dezvăluie că decizii cu privire la caracterul ”operaţional” al unui militar ar putea, astfel, să fie luate pe baza acestei baze ADN, mai ales în aviaţie.

Or nimic nu indică faptul că rezultatul acestor teste recreative ar fi fiabil – un argument decurajator pentru militari, care ar putea astfel să fie penalizaţi în mod eronat, în cazul în care testele relevă false predispoziţii la anumite boli, scrie The New York Times (NYT).

Popularitatea tot mai mare a acestui tip de test ridică, atât în Statele Unite, cât şi în alte ţări, întrebări juridice şi etice, în contextul în care companiile respective pot împărtăşi masa dateor colectate cu terţi.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă