14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalAproape 9.000 de migranţi repatriaţi din Libia în primele şase luni

Aproape 9.000 de migranţi repatriaţi din Libia în primele şase luni

Potrivit lui Jomaa Ben Hassan, coordonator al programului respectiv în capitala Tripoli, 8.938 de migranţi ilegali din 30 de ţări din Africa şi Asia s-au întors în ţările lor în prima jumătate a anului în curs.

Aceste statistici nu iau în considerare migranţii cu statut de refugiat şi care au fost evacuaţi într-o terţă ţară de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a declarat Ben Hassan pentru AFP.

La jumătatea lunii iunii, şeful UNHCR, Filippo Grandi, indicase că doar mai puţin de 2.000 de refugiaţi evacuaţi din Libia au fost admişi în ţări de primire din 25.000 de locuri promise, invitând aceste ţări să accelereze procedurile de instalare a solicitanţilor de azil.

OIM a repatriat aproape 20.000 de migranţi în 2017 şi ar dori să crească această cifră la 30.000 până în 2018, în cadrul programului său de “revenire voluntară”.

Această organizaţie a accelerat ritmul plecărilor la sfârşitul anului 2017, după scandalul declanşat în urma difuzării în luna noiembrie a unui documentar CNN care prezenta migranţi africani vânduţi ca sclavi în apropierea oraşului Tripoli.

În timpul dictatorului Muammar Gaddafi, care a fost răsturnat de la putere şi ucis în 2011, mii de migranţi traversau frontiera de sud a Libiei ce se întinde pe o lungime de 5.000 de kilometri, în special încercând să traverseze Marea Mediterană spre Europa.

Situaţia s-a înrăutăţit după căderea dictatorului, traficanţii profitând de haosul din Libia pentru a trimite în fiecare an cu destinaţia Italia, situată la 300 km de coastele libiene.

Numeroşi migranţi, interceptaţi sau salvaţi în mare, sunt deţinuţi în centre speciale în condiţii inumane şi optează pentru repatriere.

Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă