Norma Jeane Mortenson, cunoscută sub numele de Marilyn Monroe, s-a născut la 1 iunie 1926. A fost actriţă, model, cântăreaţă, sex simbol şi divă pop, printre cele mai celebre ale secolului XX.
Ascensiunea lui Marilyn Monroe a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, în timp ce primul soţ făcea parte din Marina Comercială. Cele mai multe dintre filmele sale au fost făcute pentru „20th Century Fox“, unde şi-a luat şi numele de scenă care a făcut-o celebră.
În 1946, Norma Jeane Baker (numele după prima căsătorie) a intrat în atenţia căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox. A reuşit să treacă acest test şi i s-a oferit un contract standard pe şase luni, cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână, categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actriţa Marilyn Miller şi i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie. Astfel, Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine „Marilyn Monroe“.
În primele şase luni la 20th Century Fox, lui Marilyn nu i-a fost oferit nici măcar un rol. În schimb, a învăţat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans şi iluminarea scenică. În următoarele şase luni i-au fost date roluri secundare neînsemnate în două filme: „Scudda Hoo! Scudda Hay!” şi „Dangerous Years”. Ambele au fost lansate în 1947 şi au fost eşecuri din punct de vedere al încasărilor, astfel că nu i s-a reînnoit contractul. Drept urmare, s-a reîntors la modelling şi a început să îşi extindă reţeaua de cunoştinţe la Hollywood.
În 1948, o colaborare de şase luni cu Columbia Pictures a făcut-o să apară în alt film, „Ladies of the Chorus“, dar şi acest musical cu buget redus a fost un eşec, ceea ce a dus din nou la concedierea sa. După ce l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiţi agenţi ai Hollywoodului vremii, Johnny Hyde, care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare, lui Marilyn i-au fost încredinţate roluri secundare în „All About Eve” şi „The Asphalt Jungle”. A jucat primul rol principal (excluzând „Ladies of the Chorus”) în „Don’t Bother To Knock” (1952), interpretând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetiţa pe care o avea în grijă. Numeroşi critici de film au considerat că această contribuţie a ei la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera sa.
„Domnii preferă blondele” a fost un musical excepţional de îndrăzneţ pentru acele vremuri şi azi este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către numeroşi critici. Autoironia rolului lui Marilyn Monroe de „showgirl“ căutătoare de aur, Lorelei Lee, este considerată definitorie pentru eforturile sale cinematografice. Apariţiile ei în „Diamonds Are a Girlʹs Best Friend“ sunt printre cele mai cunoscute scene din cariera lui Monroe.
Echivalentul feminin al lui Chaplin
În „How to Marry a Millionaire” a făcut echipă cu alte două atracţii ale 20th Century Fox, Lauren Bacall şi Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă numită Pola Debevoise şi reuşeşte să fie strălucitoare chiar alături de cele două staruri. În Statele Unite era considerată un sex-simbol înşelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calităţile actoriceşti, ajungând să fie comparată cu Charles Chaplin.
Următoarele două filme, westernul „River of No Return“ şi musicalul „Thereʹs No Business Like Show Business“, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul că actriţei nu i s-a oferit un rol deosebit. După încheierea filmărilor la „The Seven Year Itch“ la începutul lui 1955, Marilyn încheie contractul şi abandonează Hollywoodul pentru a studia actoria la „The Actors Studio“ în New York. Pentru că „The Seven Year Itch“ ajunge în topul încasărilor din vara lui 1955 şi pentru că celelalte starlete Fox, Jayne Mansfield şi Sheree North, dezamăgesc şi nu au priză la public, Marilyn Monroe se întoarce triumfătoare la Hollywood. Primul film făcut în baza unui nou contract a fost „Bus Stop“, regizat de Joshua Logan, ea fiind nominalizată la Globul de Aur.
Prima proprietară a unei case de producție
O necunoscută practic la acea vreme, Marilyn Monroe a fost prima femeie care avea să-şi deschidă propria casă de producţie, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene. Marilyn Monroe Productions a lansat primul său film, „The Prince and the Showgirl”, în 1957. Interpretarea compozitoarei Elsie Marina a fost considerată de primă mână de către criticii vremii, mai ales în Europa, unde i-a fost înmânat un David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum şi un premiu Crystal Star în Franţa. Chiar mai mult, Monroe a fost nominalizată pentru foarte apreciatul premiu BAFTA.
În 1959, înregistrează cel mai mare succes al carierei jucând alături de Tony Curtis şi Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder „Unora le place jazz-ul”. Rolul lui Marilyn de cântăreaţă îndoielnică și consumatoare frecventă de băuturi, dar plină de compasiune – Sugar Kane, a fost premiat cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie.
După „Unora le place jazz-ul“, a făcut un musical numit „Letʹs Make Love“, regizat de George Cukor, alături de Yves Montand. Deşi filmul nu s-a bucurat de un succes comercial sau artistic, el include unul dintre numerele muzicale legendare ale lui Monroe, „My Heart Belongs to Daddy“ de Cole Porter.
Ultimii ani
În 1961, cel de-al treilea soţ al lui Monroe, scenaristul Arthur Miller, scrisese şi lucrase deja la ceea ce avea să fie ultimul film al lui Marilyn împreună cu Clark Gable, „The Misfits“. După aceea, s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula „Something’s Got to Give“.
În mai 1962, şi-a făcut ultima apariţie publică importantă, cântând „Happy Birthday, Mr. President“ în cadrul unei petreceri televizate în cinstea preşedintelui american John F. Kennedy. Ulterior, apariţiile lui Monroe au devenit mai puţin frecvente din cauza problemelor de sănătate.
Înainte ca filmările la „Something’s Got to Give” să fie reluate, Marilyn Monroe a fost găsită moartă în casa sa din Los Angeles, în dimineaţa zilei de 5 august 1962. Moartea sa, oficial înregistrată ca o posibilă sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a fost marcată de lipsa de profesionalism a anchetei poliţiei, devenind astfel o temă folosită în teoria conspiraţiei.
