Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Angela Merkel: „Suntem încă la începutul pandemiei”

Într-un moment în care landurile germane relaxează restricţiile împotriva răspândirii noului coronavirus, cancelarul Angela Merkel a făcut apel la unitate şi la consideraţie faţă de ceilalţi, după ce unele voci au pledat că măsurile de protecţie ar trebui ridicate mai repede.

Share

Rl online 0 comentarii

27.05.2020 - 20:31

Angela Merkel a subliniat nevoia unui acord asupra principiilor de bază, după o videoconferinţă cu şefii landurilor din partea de est a ţării.

Ea a enumerat respectarea distanţei de 1,5 între oameni şi acoperirea gurii şi a nasului în transportul public, precum şi în locurile în care distanţarea nu este posibilă, drept fundamentale în cadrul abordării de protejare reciprocă.

De asemenea, Merkel a spus că dacă se vor înregistra 50 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori pe săptămână, sau chiar 35 în unele landuri, atunci acestea ar trebui să trateze momentul ca pe un punct critic şi să ia măsuri pentru a împiedica creşterea numărului de infectări.

Comentariile ei au loc după apelurile unuia dintre premierii landurilor, Bodo Ramelow din Turingia, la o strategie mai puţin restrictivă.

Merkel a subliniat că germanii trebuie să aibă consideraţie pentru ceilalţi, pentru a le permite cât mai multor oameni posibil să participe la viaţa publică.

"Suntem încă la începutul pandemiei. Nu avem un vaccin sau un medicament", a spus ea, adăugând că Germania are mai mult control asupra virusului şi mulţumindu-le cetăţenilor pentru modul în care s-au comportat de la începutul pandemiei.

Merkel a avertizat că noile focare pot apărea rapid, făcând referire la un lanţ de noi infectări asociate cu o biserică din Frankfurt şi la un altul care a putut fi legat de un restaurant din Saxonia Inferioară.

Comentarii

loading...