31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăInternaționalAmericanii apelează la rezerva strategică de petrol

Americanii apelează la rezerva strategică de petrol

Decizia face parte dintr-un plan de atenuare a potenţialelor efecte ale reducerii producţiei globale de petrol, ca urmare a intrării în vigoare a sancţiunilor. Un potenţial efect negativ ar putea fi creşterea preţului la benzină în Statele Unite – o evoluţie ce are putea influenţa negativ rezultatul alegerilor de la mijlocul mandatului lui Donald Trump (aşa-numitele „mid-term elections”).

A doua tranşă de sancţiuni are ca dată scadentă data de 4 noiembrie (adică 180 de zile de la data ieşirii din Acordul nuclear) şi vizează, în principal, sectorul energetic şi cel bancar. Prima tranşă, intrată în vigoare pe 6 august, a vizat in principal comerţul cu metale şi pietre preţioase, sectorul automotive, precum şi o serie de activităţi bancare şi importuri. Sancţiunile au fost reimpuse de Statele Unite în urma deciziei preşedintelui Donald Trump, de pe 8 mai, de retragere din Planul Comun şi Complet de Acţiune (JCPOA).

Conform Departamentului de Energie american, de la înfiinţarea lor – la mijlocul anilor ’70 – Rezervele Strategice de Petrol (SPR) au fost accesate de doar trei ori. Rezervele sunt ţinute în patru locaţii, două în statul Texas şi alte două în Louisiana, cu o capacitate totală combinată de stocare de 713,5 milioane de barili.

Cele mai citite

Apple revine pe primul loc în topul companiilor mondiale. Nvidia pierde poziția de lider

Apple a redevenit cea mai valoroasă companie listată la bursă, după ce a depășit producătorul de cipuri pentru inteligență artificială Nvidia.Schimbarea vine în contextul...

Trump acuză Canada pentru fumul incendiilor ajuns în SUA și amenință cu noi tarife

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat Canada că este responsabilă pentru fumul provenit de la incendiile de vegetație care a afectat mai multe...

Comisia Europeană propune reforme pentru un sector bancar european mai competitiv

Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind creșterea competitivității sectorului bancar din Uniunea Europeană, cu scopul de a consolida piața unică a serviciilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă