36.4 C
București
luni, 14 iulie 2025
AcasăInternaționalAfganistan: Americanii şi talibanii s-ar apropia de un acord de pace

Afganistan: Americanii şi talibanii s-ar apropia de un acord de pace

Un prim acord de pace ar urma să reducă numărul militarilor americani în Afganistan la 8.000 de oameni – de la 14.000 în prezent, scrie în ediţia de joi, cotidianul The Washington Post (WP). Talibanii s-ar angaja la un armistiţiu şi şi-ar întrerupe orice legătură cu gruparea jihadistă Al-Quaeda.

”Cred că am ajuns la 80 sau 90% (dintr-un acord)”, a declarat un oficial amerian. ”Însă mai este un drum lung cu cele 10-20 de procente rămase”.

Potrivit Fox News, acest acord prevede negocieri de pace între talibani şi guvernul afgan.

Talibanii au refuzat ferm, până acum, să discute cu Guvernul preşedintelui afgan Ashraf Ghani, pe care-l consideră ilegitim, cu excepţia unei reuniuni recente la care reprezentanţi ai Guvernului au luat parte ”cu titlu personal”.

O nouă întâlnire între americani şi talibani ar urma să aibă loc în curând la Doha, în Qatar, după o precedentă rundă de negocieri încheiată la 8 iulie.

Talibani şi diverşi oficiali afgani de rang înalt s-au angajat atunci să stabilească o ”foaie de drum a păcii” în Afganistan.

Retragerea din Afganistan este una dintre promisiunile de campanie ale candidatului Donald Trump.

Cele mai citite

Luis Enrique: „Sunt prost!” Reacție nervoasă după finala Mondialului Cluburilor

Tehnicianul lui PSG riscă o suspendare din partea FIFA, după ce l-a lovit pe Joao Pedro în timpul unui meleu.Finala Campionatului Mondial al Cluburilor,...

Justiția rusă confiscă activele companiei americane Glavprodukt și le transferă statului

Un tribunal din Moscova a decis confiscarea activelor producătorului american de conserve Glavprodukt, transferându-le în proprietatea statului rus, a informat agenția TASS vineri seara....

Nicuşor Dan: Pensia mai mare decât salariul, o eroare care a slăbit Justiţia

Nicușor Dan a atras atenția că, deși presiunile politice și temerile privind modificarea regimului pensiilor speciale au determinat valuri de pensionări în ultimii ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă