13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalA cincea zi de proteste în Franţa. 45.000 de poliţişti, mobilizați în...

A cincea zi de proteste în Franţa. 45.000 de poliţişti, mobilizați în țară

Aproximativ 719 persoane au fost arestate, sâmbătă seară, în cea de-a cincea noapte de violenţe în Franţa după moartea unui adolescent ucis marţi de un poliţist, a anunţat Ministerul de Interne într-un bilanţ provizoriu. Locuinţa primarului unei comune din regiunea pariziană a fost atacată cu o maşină-berbec.

A cincea noapte de revolte şi ciocniri în Franţa după moartea tânărului Nahel, ucis marţea trecută de un poliţist în Nanterre. Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a definit noaptea care tocmai a trecut drept „o noapte mai liniştită datorită acţiunii poliţiei”. Tensiuni şi pe Champs-Elysées din Paris. Zona a fost izolată complet, dar ocazional grupuri de tineri au încercat să intre. Între timp, numărul arestărilor efectuate în timpul nopţii de către poliţişti în urma protestelor este de 719.

Potrivit raportului încă provizoriu al Ministerului de Interne francez, 45 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi în timpul nopţii, 577 de vehicule şi 74 de clădiri au fost incendiate, în timp ce 871 de incendii au fost înregistrate pe drumurile publice. Revolta care dă foc banlieuelor se răspândeşte acum şi atinge Elveţia. După apelurile la proteste din partea protestatarilor de pe Snapchat şi Tiktok, ciocniri au izbucnit în centrul oraşului Lausanne, cu 200 de tineri confruntându-se cu poliţia. Poliţia a arestat peste 1.300 de persoane de la începutul protestelor. Autorităţile au trimis trupe suplimentare în cele mai critice oraşe: Lyon, Grenoble şi Marsilia.

Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a anunţat sâmbătă seara mobilizarea a 45.000 de poliţişti care vor fi desfăşuraţi în toată ţara în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu un accent deosebit pe Lyon şi Marsilia.

Recentul val de revolte din marile oraşe franceze, precum Lyon şi Marsilia, şi-a lăsat amprenta asupra afacerilor locale, deoarece magazinele au fost sparte şi bunurile au fost jefuite.

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a cerut sâmbătă companiilor de asigurări să despăgubească rapid şi să reducă franşizele pentru comercianţii şi antreprenorii afectaţi.

“Despăgubirile trebuie să sosească cât mai repede posibil”, a declarat Le Maire, adăugând că este vorba despre aproximativ 250 de tutungerii, 250 de bănci şi 200 de supermarketuri.

“Le-am cerut asigurătorilor să fie cât mai direcţi posibil în gestionarea procedurilor”, a spus Le Maire.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă