12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăGDPRZece mituri despre răceală

Zece mituri despre răceală

Nu ieşi afară cu părul ud, pentru că o să răceşti, nu pupa persoane bolnave şi evită medicamentele. Cu siguranţă ai auzit măcar unul dintre aceste sfaturi de la bunica ta sau alte leacuri băbeşti pentru gripă sau răceală. De fapt, multe astfel de indicaţii nu numai că nu te vor scăpa de această afecţiune minoră, ba chiar îţi pot înrăutăţi starea, potrivit site-ului listverse.com.

Transpiraţia vindecă răceala

Când eşti răcit, te înveleşti cu cât mai multe pături sau îţi ţii capul deasupra unui vas cu apă fierbinte, în speranţa că odată cu transpiraţia vei scoate şi răceala din corp? Trebuie să afli că aceste metode sunt ineficiente şi singurul beneficiu pe care este posibil să îl ai este că te vei simţi puţin mai bine, pentru că transpiraţia ameliorează temporar simptomele.

Vaccinul antigripal este periculos

Paradoxal, mulţi oameni cred că te poţi îmbolnăvi de gripă de la un vaccin împotriva ei. Acst mit provine din concepţia greşită potrivit căreia vaccinul conţine o formă mai diluată a virusului gripal. De fapt, injecţia include doar câţiva compuşi ai virusului, nu versiunea sa completă. Prin urmare, nu poţi face gripă dacă te vaccinezi.

Dacă ai imunitatea slăbită, răceşti mai repede

Un sistem imunitar slăbit nu măreşte riscul răcelilor. Atât oamenii sănătoşi, cât şi cei cu un organism mai puţin rezistent au acelaşi risc de a răci, potrivit unui studiu medical recent. În plus, studiul a dezvăluit că 95% dintre persoanele cărora li s-a aplicat un virus de răceală pe membrana nazală au fost infectate, dar numai 75% au avut vreun simptom specific, dezvoltând aşa-numita “infecţie asimptomatică”.

Vitamina C te vindecă de răceală

Este un mit că dozele mari de vitamina C şi zinc te ajută să previi sau să vindeci o răceală. Deşi este o idee bună să iei vitamine şi minerale, acestea nu au nici un efect asupra virusurilor. Odată ce ai avut ghinionul să răceşti, cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să iei analgezice şi alte medicamente, apoi să aştepţi să te faci bine.

Cel mai des răceşti iarna

Deşi foarte mulţi oameni cred că în sezonul rece răcesc mult mai des, primăvara şi toamna sunt, de fapt, anotimpurile în care organismul este mai predispus la virusuri. În perioadele de tranziţie climatică, acestea sunt mai active, iar iarna sunt, în mare parte, latente.

Laptele încetineşte vindecarea

Foarte mulţi oameni cred că dacă bei lapte în timp ce eşti răcit, organismul va produce mai mult mucus. În realitate, laptele nu are acest efect, deci poţi bea cât de mult vrei, pentru că nu va influenţa într-un mod negativ procesul de vindecare. Mai mult chiar, dacă îl bei cald, cu o linguriţă de miere, îţi va ameliora durerile de gât.

Răceala se transmite prin sărut

O concepţie greşită foarte des întâlnită este că dacă pupi sau săruţi o persoană răcită, vei răci şi tu, la rândul tău. Realitatea este cu totul alta: cantitatea de virus prezentă pe buze şi în gură este minusculă şi ai avea nevoie de o doză mult mai mare ca să te infectezi.

Frigul te face să răceşti

Cu siguranţă ţi s-a spus să nu ieşi afară cu părul ud sau să te îmbraci bine, ca să nu răceşti. De fapt, temperatura corpului sau a mediului înconjurător nu influenţează în nici un fel răceala. Răceşti în momentul în care iei contact cu un virus care produce boala, deci nu contează dacă ţi-e cald, frig, sau dacă eşti îmbrăcat corespunzător.

Nu trebuie să tratezi răceala

Mulţi oameni cred că simptomele unei răceli, precum nasul înfundat sau tusea, sunt menite să ne ajute să trecem mai repede peste răceală, şi tocmai de aceea sunt de părere că nu ar trebui să se trateze cu medicamente. Adevărul este însă că aceste simptome nu numai că nu fac nici o diferenţă în durata unei răceli, ba chiar pot contribui la răspândirea virusului şi altor oameni, mai ales prin tuse. Prin urmare, analgezicele şi alte medicamente pentru răceală nu numai că te vor face să te simţi mai bine, dar în felul acesta nici nu îi vei îmbolnăvi pe ceilalţi.

Dacă mănânci mai puţin, scapi de răceală mai repede

Probabil că ai auzit că dacă nu mănânci, înfometezi şi răceala, deci te faci bine mai repede. În realitate, aceasta este una dintre cele mai mari greşeli pe care le poţi face când eşti bolnav. Mâncarea nu are nici un impact negativ asupra organismului tău atunci când eşti răcit, ba chiar din contră, pentru că alimentele oferă corpului nutrienţii necesari pentru a lupta cu infecţia. Aşa că, data viitoare când răceşti, mănâncă sănătos şi în cantitate suficientă. Cea mai bună alegere este o supă caldă de pui, eventual cu tăiţei de casă.

 

Elena David
Elena Davidhttp://elena-david
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă