30 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăGDPRVIDEO. Nicolăescu: Pacienţii vor fi consultaţi în funcţie de boli

VIDEO. Nicolăescu: Pacienţii vor fi consultaţi în funcţie de boli

Ministerul Sănătăţii va analiza propunerile de sancţionare a asiguraţilor care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, respectiv o dată la trei ani până la 39 de ani şi o dată pe an după 40 de ani, în cazul persoanelor sănătoase, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.

Nicolăescu a susţinut joi o videoconferinţă pentru prezentarea noilor pachete de servicii medicale, care ar trebui să intre în vigoare în primul trimestru al acestui an.

El a admis că bugetul pe care România îl acordă sănătăţii nu poate rezolva toate solicitările, dar a declarat că, prin noul pachet de bază, “orice asigurat va beneficia de toate serviciile de care are nevoie ca să nu îi fie pusă viaţa în pericol”. Ministrul a precizat că noul pachet are la bază “prevenţia cu efecte pe termen lung şi grija pentru banii publici”.

“Nu avem pretenţia că este cel mai bun pachet, dar este făcut cu bună credinţă şi poate fi perfecţionat pe parcurs”, a mai declarat Eugen Nicolăescu.

Totodată, el a anunţat că au fost foarte multe întrebări legate modul în care vor fi sancţionaţi cei care nu se prezintă la controlul preventiv periodic, prevăzut în pachet, şi că aceste propuneri vor fi analizate.

Ministrul a arătat că, la nivelul medicinei de familie, apare ca noutate consultaţia preventivă de evaluare a riscului individual, care nu trebuie confundată cu vechea consultaţie de bilanţ anual. De asemenea, vor fi introduse consultaţii speciale pentru riscurile şi problemele de sănătate cu cel mai mare impact asupra populaţiei: boli cardiovasculare, diabet de tip II, boală cronică respiratorie obstructivă, depresie şi tulburări de creştere şi dezvoltare la copii.

“Pachetul de bază nu limitează numărul de prezentari pentru probleme de sănătate noi sau pentru agravarea unor probleme mai vechi. Ori de câte ori intervine o modificare în starea de sănătate, ori de câte ori o persoană se simte rău sau are o suspiciune cu privire la starea sa de sănătate, are dreptul să se adreseze medicului de familie, indiferent de vârstă, fiind vorba despre consultaţii în afara programului de prevenţie. Consultaţia pentru probleme noi de sănătate sau episoade acute nu trebuie confundată cu urgenţa – stări foarte grave, ameninţătoare de viaţă -, pentru care pacientul sună la 112”, a mai spus Nicolăescu.

Secretarul de stat Adrian Pană a explicat cum este urmărită evoluţia stării de sănătate a copiilor, care beneficiază automat până la 18 ani de pachetul de bază.

Medicul de familie urmăreşte periodic creşterea şi dezvoltarea copilului, nutriţia, posibilele riscuri şi intervenţia în acest sens. Pachetul include evaluarea copilului la intrarea în şcoală, depistarea riscurilor la adolescent şi consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi evitarea consumului de alcool, tutun şi droguri.

De asemenea, copilul este evaluat la externarea din maternitate, la o lună la domiciliu, iar apoi la medicul de familie, la 2, 4, 6, 9, 12,15,18, 24, 36 luni. Tot medicul de familie va face educaţie pentru diversificarea hranei şi continuarea alăptării până la doi ani. Medicul de familie va mai consulta obligatoriu copilul o dată pe an în intervalul 4 -18 ani.

Medicul de familie este şi cel care face vaccinările prevăzute în schema naţională de vaccinări obligatorii pentru copii.

 

 


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_min/34814033067be0e2ea0359034435d56a/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

Cele mai citite

Flagrant la Craiova. O persoană a fost prinsă în timp ce ce ridica un colet expediat din Olanda, care conținea droguri

Două persoane au fost reținute la Craiova. Sunt suspectate de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte...

Injecțiile COVID pentru varianta JN.1 neutralizează tulpini mai noi, spun producătorii de vaccinuri

Producătorii vaccinului COVID-19 au declarat că datele din studiile de pe animale au arătat că vaccinurile care vizează varianta JN.1, dominantă la începutul acestui...

Ziua Mondială a Mediului – Verzii Europeni cer aprobarea Legii Restaurării Naturii de către Consiliul UE

Pe măsură ce inundațiile continuă să se răspândească în Italia, Germania, Austria și Ungaria, Verzii Europeni presează guvernele naționale să aprobe Legea Restaurării Naturii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă