19.4 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăGDPRUn spital bun, trei slabe

Un spital bun, trei slabe

Preşedintele Comisiei de Acreditare susţine că din cele 400 de unităţi sanitare doar un sfert sunt în regulă.

 

Doar 100 de spitale merită să rămână funcţionale în România, dacă se va ţine cont de standardele impuse de Comisia de Acreditare a Spitalelor (CoNAS). Este declaraţia pe care preşedintele CoNAS, Dan Romulus Şerban, a făcut-o ieri, după ce a înmânat Spitalului Militar din Cluj certificatul de acreditare.

„Sunt spitale care nu merită să fie spitale, având un standard de servicii medicale sub ce e normal, iar asta înseamnă o bătaie de joc faţă de pacient”, a spus acesta. În opinia sa, circa 120 de spitale sunt cu adevărat funcţionale în România, restul fiind «mari consumatoare de fonduri» şi unităţi de tranzit pentru pacienţi. „La ora actuală, 90% din fondurile pe sănătate se duc pe aceste spitale, care sunt doar furnizori de pacienţi către alte spitale”, a adăugat Şerban. Pentru spitalele care nu îndeplinesc standardele europene acesta propune privatizarea sau reprofilarea.

Oficialii din cadrul Ministerului Sănătăţii susţin că, în ciuda presiunilor care există acum asupra sistemului de sănătate de a reduce cheltuielile, România nu poate rămâne doar cu 100 de spitale.


Oficalii MS: Mortalitatea ar creşte fulgerător

„Asta ar însemna ca două spitale să deservească un judeţ. Ar creşte mortalitatea în timp record”, ne-a declarat Anton Irimia, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Acesta spune că trebuie să se ţină cont şi de starea precară de sănătate a populaţiei.

„Nu poţi să desfiinţezi un spital, fără să îl înlocuieşti cu un centru multifuncţional, cu un compartiment de primiri urgenţe, staţii de salvare”, a adăugat el. Reamintim că în urmă cu aproape şase luni MS a început reorganizarea sistemului spitalicesc şi a transformat o parte din unităţi în cămine de bătrâni ori a comasat spitale ca să taie din cheltuieli. Din cele 450 de spitale, au rămas 390, însă nu toate acestea pot primi acreditare. „Este adevărat că multe spitale lasă de dorit, dar nu putem să le desfiinţăm pe toate. Le dăm un termen de cinci ani pentru îmbunătăţiri. Până atunci, vom fi mai riguroşi şi nu vom mai deconta, de exemplu, servicii medicale fictive”, a spus Irimia.

Specialiştii care cunosc sistemul de sănătate sunt însă mai radicali decât oficialii MS. „Majoritatea spitalelor au fost construite în anii ‘70, au circuite învechite şi sunt făcute după conceptual acelor vremuri. În loc să cârpească şi să investească în reabilitări, MS ar putea reorienta banii către proiecte noi, către spitale care să arate ca în 2011, nu ca în anii ’70. Pe lângă cele 100 de spitale funcţionale să mai construiască şi altele noi. Ar fi mai ieftin şi mai eficient”, consideră medicul Gheorghe Iana, fost director la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Cele mai citite

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Fostă șefă a TVR acuză managementul actual de cheltuieli nejustificate și declin grav al televiziunii publice

Ramona Săseanu, fostă președintă interimară a TVR, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, în care avertizează asupra unei situații...
Ultima oră
Pe aceeași temă