22.1 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăGDPRUleiul de peşte nu te face mai deştept

Uleiul de peşte nu te face mai deştept

Uleiul de peşte poate fi bun pentru inimă, dar nu pare să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti capacitatea creierului, scrie Reuters citând un studiu britanic recent. Deşi până în prezent numeroase cercetări au arătat că oamenii care mănâncă mai mult peşte au creierul mai dezvoltat şi sunt mai puţin susceptibili să se îmbolnăvească de demenţă, specialiştii britanici contrazic această teorie.

Experţii de la Şcoala de Igienă şi Medicină tropicală din Londra au realizat un studiu amplu, pe o perioadă de doi ani de zile, în care au fost implicaţi 748 de bărbaţi şi femei cu vârste în jur de 70 de ani care nu sufereau de deficienţă mentală sau alte probleme. Unii dintre participanţi au luat zilnic 200 de miligrame de acid eicosapentaenoic (EPA), plus 300 mg de acid docosahexaenoic (DHA) în timp ce alţii au primit o capsulă de placebo care conţinea ulei de măsline. EPA şi DHA sunt doi dintre principalii acizi graşi omega-3 care se găsesc în uleiul de peşte.

Niciun grup nu a arătat vreo schimbare în funcţia cognitivă de-a lungul studiului de 24 de luni. Procentul de oameni care au murit sau au abandonat studiul a fost similar în ambele grupuri. „Această descoperire este foarte importantă deoarece mulţi oameni iau suplimente de ulei de peşte pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile mintale. Studiul nostru a arătat că în doi ani de zile uleiul de peşte nu are beneficii pentru sănătatea mintală”, spune cercetătorul Alan D. Dangour.

Cercetătorul a coordonat cel mai amplu şi mai bine documentat studiu până în prezent privind beneficiile acizilor omega-3 pentru persoanele vârstnice. Totuşi, această cercetare nu elimină posibilitatea ca oamenii să îşi îmbunătăţească capacităţile mintale dacă iau suplimente alimentare cu untură de peşte pentru mai mult de doi ani.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Doar trei din zece gospodării își permit o vacanță

Cea mai vulnerabilă categorie rămâne cea a gospodăriilor în care persoana de referință este șomerăPentru o mare parte dintre români, cheltuielile care țin de...

Doar trei din zece gospodării își permit o vacanță

Cea mai vulnerabilă categorie rămâne cea a gospodăriilor în care persoana de referință este șomerăPentru o mare parte dintre români, cheltuielile care țin de...

Zelenski, primul lider străin primit de noul premier britanic Andy Burnham

Noul premier al Marii Britanii, Andy Burnham, îl va primi luni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care devine primul lider străin primit de șeful...
Ultima oră
Pe aceeași temă