Aşa cum vasele care duc sângele la inimă se îngustează din cauza depunerilor de grăsimi, tot astfel se pot „astupa” şi arterele periferice care irigă membrele inferioare. Uneori se poate întâmpla ca „ghemotoacele de grăsimi” de la inimă să plece către arterele periferice, în picioare.
„Primul semn este durerea la mers. La fiecare zece paşi apare stânjeneala. Apoi apar diferenţe de temperatură: un picior este mai rece, celălalt mai cald şi, nu în ultimul rând, cade părul de pe picioare, fiindcă este proastă irigaţia în zona respectivă”, explică medicul Marian Croitoru, specializat în cardiologie intervenţională la Institutul „C.C. Iliescu” de la Fundeni (Bucureşti).
Dilatare cu sau fără stent
O dată ce aveţi aceste prime semne, care arată că în arterele periferice s-au instalat nişte cheaguri, este bine să vă adresaţi specialiştilor în cardiologie intervenţională, pentru a putea beneficia de o intervenţie de dilatare, cu sau fără stent (un mic tub din oţel care dilată vasele de sânge). Această intervenţie vă poate salva de la amputarea piciorului. „Cei cu arteriopatie obliterantă (vase periferice îngustate) vin târziu la medic, abia când nu mai pot dormi noaptea de durere, când e prea îngustat vasul ca să îl mai poţi dilata prin tehnici moderne”, este de părere medicul Marian Croitoru. Faţă de stenturile care se pun la inimă, cele care se montează la nivelul membrelor inferioare sunt ceva mai lungi, unele având şi 20 de centimetri. „Intervenţia nu depăşeşte o oră”, spune Croitoru.
Boală subdiagnosticată
Numărul pacienţilor care au probleme cu arterele periferice este aproximativ egal cu cel al pacienţilor cardiaci. Asta înseamnă că unul din trei români ar putea suferi de arteriopatie. „Pentru că a crescut speranţa de viaţă, încep să fie afectate mai multe teritorii vasculare din organism, nu doar cele de la inimă. Din păcate, la noi, boala arterială periferică este subdiagnosticată, vina fiind atât a pacienţilor, cât şi a medicilor”, spune Croitoru. Un diagnostic pus din timp, susţin specialiştii în cardiologie intervenţională, ar aduce un mare câştig în rândul pacienţilor. „Cei cu boală arterială periferică au un risc de cinci-şase ori mai mare de a face infarct”, precizează Croitoru.
Răspunzători pentru întârzierea diagnosticului de arteriopatie obliternată sunt în primul rând pacienţii, „care merg pe stradă, simt durerea, dar nu se duc la control. Urmează apoi medicii de familie, care nu îşi supun pacienţii unei examinări riguroase. „Diagnosticul de arteriopatie obliternată este uşor de pus. Se poate face asta doar prin palparea arterelor. Dacă nu se simte pulsul, înseamnă că acolo este ceva în neregulă şi, ca medic de familie, poţi trimite pacientul la specialist”, sugerează Croitoru.
Recuperare rapidă şi evitarea amputării
Specialistul spune că avantajul unei intervenţii precoce constă în faptul că pacientul se recuperează rapid. „De ce să transformăm pacienţii în asistaţi social când putem să le salvăm piciorul bolnav la timp?”, se întreabă medicul.
Acesta aminteşte şi că diagnosticul este întârziat şi pentru că lipseşte aparatura de specialitate. „Aici, la Spitalul Fundeni, am avut un angiograf dedicat pentru periferie, dar s-a stricat. Este depăşit din punct de vedere tehnic şi am avea nevoie de altul. Am făcut nenumărate cereri la Ministerul Sănătăţii, dar acestea au rămas fără răspuns”, a declarat medicul.
În privat, un astfel de diagnostic costă în jur de 2.500 de lei. „Iar spre deosebire de pacienţii cardiaci, cei cu boală arterială periferică sunt mai săraci”, a precizat Croitoru. Din 1.000 de pacienţi pe care medicii de la Fundeni îi rezolvă într-un an, cam 300 pot fi ajutaţi prin tehnici moderne (dilatare cu stent), cam tot atâţia prin chirurgia clasică (by-pass), iar restul fie sunt ţinuţi sub tratament conservator, fie amputaţi. În ţară, cele mai multe cazuri cu boală arterială periferică sunt rezolvate la Institutul „C.C. Iliescu” din Bucureşti, la Spitalul Universitar din Capitală, la Spitalul Floreasca, dar mai există centre performante de tratament şi la Iaşi, Cluj, Timişoara, Ploieşti şi Craiova.
Intervenţii pentru pacienţii diabetici
Dilatări, cu sau fără stent, se mai pot face şi în cazul fistulelor pe care le au pacienţii diabetici, care suferă de insuficienţă renală şi merg la dializă. „Aceste fistule, create la nivelul braţelor, se deteriorează în timp. Cu ajutorul unui balonaş, dilatăm fistula, folosim nişte lame speciale cu care tăiem calcifierile din zona respectivă şi permitem astfel o mai bună circulaţie a sângelui”, explică doctorul Marian Croitoru.
Un pacient care a trecut printr-o astfel de intervenţie este şi Şerban Constantin (58 de ani), diagnosticat cu diabet de tip 2. „Din cauza problemelor cu fistula, nu mai poate merge la dializă. Această procedură îl ţine în viaţă, el având un diabet mai complicat, netratat la timp”, spune soţia bărbatului, care îl însoţeşte pe patul de spital.
Femeia spune că, datorită medicului care îl supraveghează la dializă, au aflat din vreme că intervenţia se poate face la Fundeni. Nu este însă aceasta situaţia în cazul multor pacienţi cu probleme. „Medicii nefrologi care se ocupă de dializă ar fi bine să trimită pacienţii la noi atunci când fistulele nu mai funcţionează corect. Decât să creeze una nouă, mai bine se reface prin dilatare fistula iniţial realizată”, a precizat Croitoru.
