20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăGDPRSedentarismul „ucide" vitamina D din corp

Sedentarismul „ucide” vitamina D din corp

Din cauza timpului petrecut mai mult în casă, nici copiii, nici adulţii nu mai asimilează suficientă vitamina D, avertizează medicii. „Dacă oamenii nu mai stau la soare, este normal să nu mai sintetizeze această substanţă în cantităţi suficiente. Soluţia este să iasă la aer şi să facă mişcare, căci din alimentaţie oricum nu pot primi suficientă vitamina D”, explică medicul ortoped Dia Ahmad, de la Policlinica Titan din Bucureşti, care vede zilnic cazuri de osteoporoză.  
Lipsa vitaminei D din organism a dus la creşterea numărului de copii cu fracturi şi de adulţi cu osteoporoză. Dintre toate formele de vitamina D, cea numită D3 s-a dovedit a fi cea mai eficientă. Aceasta se produce în mod natural în corp prin expunerea la soare. „Este cel mai bine tolerată de organism şi favorizează absorbţia calciului în oase”, specifică medicul.
Această vitamină se găseşte sub formă de suplimente la farmacie, dar numai în combinaţie cu calciu. „În România, această vitamină nu se mai găseşte sub formă de fiole, care se beau”, spune farmacistul Georgeta Cosma din Ilfov. Suplimentele le sunt recomandate copiilor care nu asimilează calciul în oase, dar şi adulţilor  care suferă de osteoporoză.
Medicii spun că una din trei persoane cu vârste de peste 50 de ani nu reuşeşte să asimileze suficientă vitamina D doar prin expunere la lumină şi soare. Astfel, după această vârstă suplimentele cu vitamina D ar putea fi utile.  Specialiştii susţin că, de multe ori, este mai sigur şi practic ca cei cu probleme să ia medicamentele ce conţin vitamina D. Recomandarea actuală este de 400-800 unităţi internaţionale pe zi sau de 2.800-5.600 unităţi internaţionale pe săptămână.
Vitamina D este esenţială pentru absorbţia calciului şi a fosforului, care la rândul lor sunt necesare pentru formarea şi menţinerea oaselor sănătoase. Un deficit sever şi de lungă durată de vitamina D poate cauza boala oaselor, numită rahitism la copii sau osteomalacie la adulţi. Deficitul de vitamina D poate fi cauzat de o lipsă de vitamina D în alimentaţie sau de expunerea insuficientă la soare. Copiii care nu stau la soare au nevoie de cantităţi suplimentare de vitamina D.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă