15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăGDPRScapă de laringită în numai 48 de ore

Scapă de laringită în numai 48 de ore

 

Laringita este o afecţiune care apare, de obicei, în anotimpul rece şi însoţeşte o răceală puternică sau o gripă. Acesta se poate vindeca în doar 48 de ore cu ajutorul unor remedii naturiste.

Laringita este produsă de inflamaţia, iritarea sau folosirea excesivă a corzilor vocale ce aparţin laringelui. Aceasta apare de cele mai multe ori în urma unei infecţii respiratorii, dar poate fi, de asemenea, o urmare a sinuzitei, a bolii de reflux gastro-esofagian sau a alergiilor. În plus, expunerea la praf, fum de ţigară sau alte substanţe nocive poate provoca iritarea laringelui. Nu în ultimul rând, vorbirea excesivă poate cauza inflamarea corzilor vocale ce aparţin laringelui şi declanşarea bolii.

Remedii naturiste

În toate cazurile, repausul vocal este esenţial pentru vindecarea laringitei. Forţarea corzilor vocale este absolut interzisă, deoarece poate duce la leziuni care se vor resimţi şi după tratarea afecţiunii. Pe lângă repaus vocal, tratamentul constă în remedii naturiste şi se orientează după cauza care a produs laringita. Se pot folosi medicamente antiinflamatoare şi antiacide numai cu avizul medicului specialist. În perioada bolii, este indicată evitarea fumatului, atât activ, cât şi pasiv şi a mediilor în care sunt prezente substanţe iritante pentru corzile vocale.

Medicul naturopat Carmen Nonn recomandă pentru tratarea laringitei comprese calde, inhalaţii cu substanţe balsamice şi uleiuri esenţiale de eucalipt, cimbru, mentă, fenicul, infuzii din muguri de plop şi scoarţă de salcie şi, desigur, repaus vocal sau la pat , la o temperatură adecvată (20 – 22 grade).

Folosirea propolisului şi mestecarea de fagure de miere poate avea, de asemenea, efecte benefice asupra laringelui, susţine dr. Teofil Roşu, medic specialist boli interne. Se mai poate folosi gargara cu ceai de arnică sau cu apă cu sare, sucul de orz verde sau boabe de ienupăr.

Dieta în timpul laringitei

O importanţă deosebită trebuie acordată alimentaţiei în perioada bolii. Medicii recomandă o alimentaţie uşoară, care să cuprindă supe, pireuri şi sucuri de fructe şi legume proaspete. Mâncarea trebuie să aibă o temperatură potrivită, întrucât alimentele prea fierbinţi sau prea reci inflamează mai mult laringele.

„Toate alimentele cu o consistenţă crescută, precum nucile sau seminţele uscate, trebuie evitate în timpul laringitei. Pâinea trebuie, de asemenea, să fie înmuiată în supă, deoarece coaja poate irita laringele. În această perioadă, nu sunt recomandate nici mâncărurile acide sau condimentele“, spune dr. Teofil Roşu, medic specialist boli interne.

Alcoolul, dar şi băuturile pe bază de cafeină şi cele carbogazoase tind să deshidrateze organismul şi să producă iritaţii la nivelul laringelui, motiv pentru care aceste băuturi trebuie, de asemenea, evitate în perioada bolii. Este desigur interzis să se folosească sucuri de la frigider sau îngheţată în perioada de acutizare a bolii.

Complicaţiile laringitei

În cazul în care laringita nu este tratată corect şi la timp, aceasta poate persista o perioadă îndelungată şi poate cauza accese de sufocare, însoţite de insuficienţă respiratorie şi tuse lătrătoare, simptome care debutează adesea pe timp de noapte. În plus, boala se poate croniciza şi poate produce modificări ale mucoasei laringelui care determină acutizări repetate. „Complicaţiile laringitei pot fi locale sau generale: cele locale includ răguşeală persistentă, tuse şi accese de sufoare, iar cele generale presupun extinderea infecţiei la alte organe mai apropiate sau mai îndepărtate de laringe. Dacă infecţia nu este tratată la timp şi imunitatea organismului este scăzută, boala evoluează spre laringo-traheo-bronşită, otită, sinuzită, bronhopneumonie sau meningită“, avertizează dr. Carmen Nonn, medic naturopat.

În cazul în care simptomele se prelungesc peste zece zile, este bine să se consulte un medic specialist ORL, pentru a fi siguri că laringita nu are alte cauze mai grave decât cele obişnuite: un cancer laringian sau tumori benigne ale corzilor vocale, tuberculoză laringiană sau alte leziuni precancerigene.

Prevenirea bolii

Laringita poate fi prevenită prin evitarea infecţiilor respiratorii, de aceea este bine să purtaţi îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată pentru sezonul rece, să evitaţi băuturile reci de la frigider şi să nu intraţi în contact cu persoane afectate de gripă. În plus, pentru prevenirea laringitei, evitaţi tutunul şi fumatul pasiv, care pot irita corzile vocale. Consumul de lichide şi igiena personală trebuie să devină obiceiuri în rutina oricui, în scopul susţinerii sistemului imunitar întru totul.   

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă