Doi şoareci de vârstă mijlocie, născuţi în acelaşi timp. Unul are blana încărunţită, muşchi atrofiaţi şi articulaţii anchilozate. Celălat, dimpotrivă, arată mai tânăr şi este într-o formă care l-ar umple de invidie pe primul. De ce acest contrast? Pentru că bătrânelul a trait o viaţă sedentară, închis în cuşcă, în timp ce tinerelul a combătut efectul îmbătrânirii cu o viaţă mai activă.
Aceasta este concluzia revoluţionară la care a ajuns o echipă de cercetători de la Universitatea McMaster din Canada, potrivit Outside.com. Oamenii de ştiinţă au studiat impactul pe care îl au exerciţiile fizice asupra şoarecilor şi au constatat că un regim de anduranţă susţinut pe tot parcursul vieţii poate ajuta corpul să arate şi să performeze ca şi cum ar fi mai tânăr.
„Exerciţiile făcute de trei ori pe săptămână – nu foarte mult – duc la o inversare sau stopare completă a tuturor simptomelor de îmbătrânire, afirmă co-autorul studiului, Simon Melov, de la Institutul de Cercetare a Efectelor Îmbătrânirii din California.
„A fost un rezultat incredibil şi nou.”
Concluziile la care s-a ajuns contrazic vechile convingeri care considerau că ritmul şi efectul îmbătrânirii sunt strâns legate de fondul genetic individual. Într-un alt studiu publicat recent în Journal of Internal Medicine, cercetătorii au examinat un număr de 855 de bărbaţi născuţi în anul 1913 şi au constatat că factorii ereditari nu au jucat un rol semnificativ în durata vieţii acestora.
„Dacă întrebăm medicii care este cel mai important factor pentru o viaţă mai lungă, cei mai mulţi vor spune că una din condiţii este ca părinţii să fi trăit mult,” spune profesorul Lars Wilhelmsen de la Universitatea din Göteborg.
„Dar nu am putut demonstra asta.”
Cu alte cuvinte, chiar dacă aveţi 35 de ani, alegerea unui anumit stil de viaţă poate determina ritmul în care îmbătrâniţi sau cât de mult veţi trăi.
Îmbătrânirea este un fenomen studiat îndelung, însă oamenii de ştiinţă nu sunt încă siguri care este cauza exactă care ne transformă corpurile odată cu înaintarea în vârstă. Una din teorii este că îmbătrânirea este cauzată de greşelile genetice aleatorii care au loc atunci când celulele se reproduc de miliarde de ori în timpul vieţii. Însă cele mai multe păreri consideră că mutaţiile la nivelul mitocondriilor – uzinele energetice ale celulelor – au cel mai pregnant efect. La oamenii în vârstă s-a constatat că mitocondriile au colectat multe greşeli, în timp ce producţia de energie a scăzut, provocând totodată albirea părului, înbătrânirea pielii etc.
Revenind la studiul din Canada, Melov a declarat că şoarecele mai tânăr a alergat de trei ori pe săptămână, timp de 45 de minute, începând cu o vârstă echivalentă cu 18 ani şi terminând cu 50. Când li s-a facut autopsia, celulele rozătorului sportiv era pline de mitocondrii sănătoase. Nu doar la nivel muscular, spune Tarnopolsky. Orice alt ţesut, de la sânge, la creier şi până la inimă.
Este foarte posibil ca exerciţiile fizice să aibă un efect asemănător şi la oameni. De altfel, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Newcastle din Anglia au constatat mari diferenţe între mutaţiile la nivelul mitocondriilor pe care le au foştii atleţi, faţă de campionii la statul pe canapea. Următorul pas însă este determinarea exactă a modului în care exerciţiile declanşează producţie de mitocondrii sănătoase şi inventarea unei pastile care să imite procesul. Dar de ce să aşteptăm după industria farnaceutică?, se întreabă autorii studiului. „Luaţi-vă mitocondria la o tură şi s-ar putea să trăiţi mai mult…”