Primul lucru pe care l-a cerut, după ce s-a trezit din operaţie, a fost o oglindă. Radu şi-a analizat atent pieptul, printre multitudinea de bandaje şi tuburi post-operatorii, a ridicat încet braţul şi a făcut cu degetul mare gestul clasic preluat de la americani : „Arată OK, domnule doctor!”. Apoi a adormit la loc.
Radu s-a născut cu o boală genetică rară şi grea. Sindrom Marfan se numeşte. Cine se naşte cu afecţiunea aceasta devine în adolescenţă neobişnuit de înalt, are picioare lungi şi degete de pianist. Dacă simptomatologia s-ar opri aici, asta n-ar fi o problemă. Din păcate semnele exterioare ale bolii sunt dublate de modificări interne. Sindromul Marfan dă complicaţii la nivelul sistemului cardio-vascular, afectează plămânii, ochii, coloana vertebrală şi inima. Manifestările clinice nu sunt standard, ci diferă de la un pacient la altul, de la forme uşoare până la cele mai severe. Radu, din păcate, s-a născut cu forma cea mai grea a bolii. „N-am întâlnit în viaţa mea o asemenea diformitate la nivelul toracelui”, confirmă prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful secţiei de ortopedie pediatrică de la „Marie Curie”. Pe lângă problemele respiratorii, Radu a crescut cu un torace diform la vederea căruia gândul zboară către un personaj de film cu extratereştii. Iar asta îl supăra cel mai rău.
Dacă în copilărie nu şi-a conştientizat foarte bine defectul, în adolescenţă nemulţumirile faţă de malformaţia din zona pieptului au crescut, cum era şi firesc. Intrat la liceu, tânărul şi-a dorit enorm să se poată dezbrăca fără jenă în faţa colegilor în vestiar, sau să meargă cu ei în vacanţă, la mare. Iar asta l-a impulsionat teribil. Două luni a stat internat în Spitalul Marie Curie, pentru a fi operat de profesorul Burnei, în încercarea de a-i corecta toracele.
Burnei: „Cu gândul la operaţie, m-am trezit că venisem în spital în pantofi de vară”
„Ceea ce are băiatul este un caz foarte rar. Această formă accentuată a sindromului are o frecvenţă de unul la un milion. L-am internat acum două luni. În fiecare zi mă uitam la el şi nu ştiam ce să-i fac. Cum să-l operez?”, spune doctorul ortoped pediatru Gheorghe Burnei. În timp, boala i-a deformat toată jumătatea superioară a corpului: coloana vertebrală, coastele şi sternul. În plus, miza principală a chirurgului a fost să-i mărească tânărului capacitatea respiratorie. Malformaţia i-a împiedicat dezvoltarea normală a plămânilor. „Volumul lui respirator fiind mic, o gripă mai puternică îl poate pune la pământ. El nu se poate apăra în faţa bolilor respiratorii. Urgenţa pentru mine a fost mărirea volumului respirator şi apoi partea de estetică”, adaugă Burnei. Două luni, doctorul l-a ţinut sub o supraveghere atentă. Nu ştia cum să-l taie, ca să aibă la dispoziţie în acelaşi timp sternul, coastele şi cavitatea toracică. Şi nici o procedură chirurgicală standard nu-l ajuta. „În fiecare seară, mă duceam acasă şi mă tot gândeam ce să-i fac, cum să-l operez. Operaţia în sine este o premieră în medicină. Acum două zile, am avut însă o străfulgerare: n-am dormit toată noaptea cu gândul la intervenţie, am venit la prima oră la spital, nici nu mai ştiam pe ce lume trăiesc. M-am trezit în cabinet ud la picioare, nici nu mi-am dat seama că mă încălţasem cu pantofii de vară şi am intrat în operaţie. Intervenţia a durat trei ore şi jumătate, iar băiatul este bine, operaţia este o reuşită”, povesteşte chirurgul.
Cu mama lângă el, la reanimare, Radu este încă somnolent din cauza anesteziilor. E lung, subţire, acoperit cu un cearşaf şi încearcă să-mi răspundă prietenos la întrebări. Incapabil încă să vorbească mai coerent, îşi trage pânză, preţ de câteva secunde, de pe piept, se pipăie mulţumit şi râde. Iar cu asta a spus totul.
