Peste 184.000 de români au fost vaccinaţi împotriva gripei de sezon, între 1 şi 7 noiembrie, în prima săptămână a campaniei naţionale de imunizare gratuită, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Peste 84.000 dintre cei vaccinaţi sunt persoane cu vârsta peste 65 ani.
Până acum, numărul virozelor este în limite normale, înregistrându-se 81.722 infecţii respiratorii acute şi pneumonii, dintre care doar 5.222 au necesitat internare, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile.
În 2010, Ministerul Sănătăţii va utiliza un număr de 1,3 milioane de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Sunt vaccinate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, precizează reprezentanţii ministerului.
Populaţia este sfătuită de specialişti ca, în această perioadă cu schimbări frecvente de temperatură, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal.