22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăGDPRMedicament cancerigen interzis în Franţa, folosit în România

Medicament cancerigen interzis în Franţa, folosit în România

Jumătate dintre medicamente sunt inutile, iar unele sunt chiar periculoase, arată doi cercetători francezi. În această ultimă categorie intră un tratament pentru diabet, interzis în Franţa pentru că ar putea produce cancer, dar care este încă prescris în România.

Jumătate dintre medicamentele prescrise de medici au un singur efect: acela de a goli bugetul pentru sănătate al guvernelor. Aceasta este concluzia unei cărţi lansate ieri de profesorii de medicină Philippe Even (medic specialist în bolile respiratorii) şi Bernard Debré (medic urolog şi deputat) în Franţa. Potrivit acestora, 50% dintre medicamentele aflate pe piaţă sunt inutile, iar 5% sunt chiar periculoase pentru sănătate.

Totodată, după calculele autorilor, scoaterea de pe piaţă a medicamentelor care nu au nici un beneficiu pentru sănătate ar aduce 10 miliarde de euro pentru asigurările de sănătate din Franţa, în condiţiile în care şi această ţară are un sistem de compensare a medicamentelor.

Pe de altă parte, laboratoarele farmaceutice sunt bănuite că vor să vândă prin orice mijloace medicamentele, fără a ţine cont de sănătatea pacienţilor, potrivit Le Parisien, ziar care face o prezentare a cărţii lansate de Even şi Debré. La creşterea consumului de medicamente contribuie şi medicii, care prescriu reţete cât mai lungi pacienţilor.

Mai mult, firmele farmaceutice asigură că 84% dintre francezi au încredere în medicamente, potrivit unui sondaj din iulie 2012.

Cei doi medici denunţă Farmacopeea Franceză (îndreptarul oficial care conţine indicaţiile pentru controlul produselor farmaceutice, precum şi descrierea acestora) şi atacă direct autorităţile franceze din sănătate pentru lipsă de responsabilitate.

Profesorul Dominique Maraninchi, directorul Agenţiei Naţionale a Securităţii Medicamentelor, a declarat pentru Le Parisien că au fost luate unele măsuri pentru a reduce aceste cheltuieli şi consumul de medicamente, inclusiv interzicerea participării reprezentanţilor companiilor farmaceutice în comisiile oficiale.

Totuşi, în ciuda acestor progrese, doar câteva medicamente au fost retrase de pe piaţă. ” Le retragem când există probleme de siguranţă a pacienţilor, dovedite. Este cazul medicamentului Actos, scos de pe piaţă în iunie 2011, prescris pentru 25000 de persoane, bănuit că ar provoca cancer la vezică”, potrivit profesorului Maraninchi, citat de Le Parisien.

Dacă în Franţa a fost scos de pe piaţă, Actos, un medicament folosit pentru tratarea diabetului de tip II, se află în continuare în farmaciile româneşti şi este prescris de medici.
Pe prospectul produsului, la rubrica “Efecte adverse” sunt trecute doar tulburările vizuale, infecţiile de tract respirator superior (răceli), creştere în greutate şi hipoestezie (scăderea sensibilităţii la stimuli). Despre riscul de cancer nu se spune nici un cuvânt.

Contactată de Romania Liberă, farmacista Anca Crupariu, ofiţer de presă al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), a declarat că deciziile luate de autoritatea pentru medicamente dintr-o altă ţară nu au efect asupra României. “Deciziile medicilor din Franţa nu ne sunt imputabile”, a declarat reprezentantul ANM.

Crupariu a explicat că, potrivit reglementărilor europene, doar o decizie a Agenţiei Europene a Medicamentului ar putea duce la scoaterea unui medicament de pe piaţa din România, ca şi de pe pieţele celorlalte 26 de state membre. Un medicament mai poate fi retras din vânzare şi în urma unor analize ale ANM, făcute în baza unor sesizări.

 

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă