Anxietatea, insomniile şi depresia, manifestate uneori chiar şi prin dureri de cap sau de stomac, sunt stări care nu le dau pace persoanelor care au plecat să trăiască într-o ţară străină.
Primii trei ani şi jumătate au fost cei mai grei. Plecată în Olanda, Ruxi rămăsese dependentă de prietenii din Bucureşti, pe care îi suna câteodată la 1.00 noaptea când avea diverse probleme. Mai mult, petrecea mult timp pe internet încercând să vadă ce se mai întâmplă în Bucureşti, ce evenimente culturale mai erau, despre ce se mai discuta. Se gândea constant să se întoarcă şi chiar începuse să aplice pentru joburi în ţară. „Cred că e şi normal, pentru că nu ai cum să te muţi într-un mediu nou şi să începi imediat să funcţionezi fără propriile obiceiuri, fără rutina obişnuită, oamenii de suflet. Şi, cred că durează ceva până găseşti alţi prieteni de suflet, până să-ţi formezi noi obiceiuri şi să îţi redefineşti personalitatea”, povesteşte tânăra de 30 de ani.
Toate acestea s-au întâmplat deşi Ruxi a fost activă de la început. Ieşea des în oraş, a învăţat olandeza, a avut serviciu în primele luni şi a cunoscut zeci de oameni pe care i-a cernut în câţiva ani până să ajungă la cei 5-10 pe care îi consideră cu adevărat prieteni. „M-am apropiat de unii oameni care m-au ajutat mult în momente mai dificile şi mi-am dat seama că am început să comunic cu ei cu adevărat, nu numai la nivelul superficial la care comunici cu colegii sau cunoştinţele. Şi atunci am început să trăiesc cumva în prezent, să mă interesez de locurile şi evenimentele din jurul meu, în loc să mă raportez constant la ce se întâmpla în Bucureşti”, spune Ruxi.
„Mi-e dor de toată lumea din România”
Diana (24 de ani) locuieşte tot în Olanda din septembrie, anul trecut. „Mi-e dor de toată lumea din România: de familie, prieteni, colegi. După ce am ajuns aici am fost ocupată să descopăr oamenii şi locurile şi nu am avut timp să-mi fie dor de casă. Mă simţeam ca în concediu”, spune Diana.
În februarie s-a întors în ţară pentru o săptămână. „Când am ajuns, am avut nişte sentimente foarte ciudate. Nu-mi venea să cred că sunt în România, nu-mi găseam locul, chiar dacă m-am bucurat să-mi văd familia şi prietenii. După ce m-am întors în Olanda, totul părea schimbat şi am simţit că prietenii şi cunoştinţele de aici niciodată nu-mi vor fi aşa de apropiate ca prietenii din România, că există nişte distanţe între mine şi persoanele din jurul meu care nu vor putea fi micşorate niciodată”, mai spune Diana, care intenţionează să se întoarcă de tot în ţară în a doua jumătate a acestui an.
Împrieteniţi-vă cu alţi emigranţi şi vedeţi partea bună a lucrurilor!
Una dintre cele mai bune soluţii pentru a face faţă dorului de casă este să încercaţi să vă integraţi cât mai bine în noul stil de viaţă pe care l-aţi ales. Asta vă va ajuta totodată să treceţi peste şocul cultural. Dacă aţi reuşit să vă angajaţi, puteţi să vă implicaţi în tot felul de activităţi alături de colegii de serviciu, aşa cum sunt cele sportive. Cei care lucrează în oraşe mari pot avea surpriza de a constata că au numeroşi colegi care provin din alte ţări şi care trec prin aceleaşi emoţii. Comunicaţi cât mai mult cu aceştia! De asemenea, foarte important este să vă menţineţi cât mai ocupat.
Exploraţi oraşul pentru a înlătura teama de necunoscut şi găsiţi-vă o cafenea unde să mergeţi constant. Citiţi ziarele locale şi urmăriţi care sunt evenimentele din zona în care locuiţi. Dacă simţiţi că viaţa voastră pare lipsită de sens din cauza dorului de prieteni şi familie, gândiţi-vă că puteţi lua legătura cu ei printr-un simplu telefon, mail sau Skype.
Un alt lucru care vă poate ajuta să vă descărcaţi emoţiile este să ţineţi un jurnal sau să vă faceţi un blog. Mai puteţi intra pe forumuri, pentru a vedea cum reuşesc să se descurce alte persoane aflate în aceeaşi situaţie. De asemenea, faceţi o listă detaliată cu motivele pentru care v-aţi mutat din ţară, iar data viitoare când veţi fi din nou trist recitiţi-o. „Cred că de dorul de familie şi prieteni nu o să scap niciodată, dar atât timp cât viaţa de zi cu zi aici e frumoasă, parcă şi sentimentul de dor e mai mult plăcut decât dureros: îmi dă un motiv să aştept cu nerăbdare să revin în Bucureşti”, spune Ruxi.
