Incontinenta urinara de efort reprezinta pierderea involuntara de urina la activitati fizice de tipul: tuse, stranut, ras, ridicare de greutati sau exercitii fizice.
Aceasta afectiune este cel mai frecvent tip de incontinenta urinara la femei si poate aparea la 15 -60% dintre acestea, fiind favorizata de sarcini, nasteri multiple pe cale vaginala, obezitate, inaintarea in varsta.
Pentru ca pacientele nu consiedera aceasta afectiune tocmai o boala, diagnosticul este frecvent intarziat, pacientele putand indura aceasta problema 6-9 ani pana se prezinta la medic.
Din cauza acestui stigmat social, 50-70% din pacientele cu incontinenta urinara nu cauta ajutor medical.
Abilitatea de a tine urina si de a controla urinatul depinde de buna functionare a rinichilor, tractului urinar inferior si a sistemului nervos. Vezica urinara a adultului poate retine 300-350ml de urina (2 cani).
In controlul curgerii urinii sunt implicati 2 muschi:
– detrusorul, muschiul peretelui vezicii urinare, care trebuie sa se relaxeze pentru umplerea vezicii urinare
– sfincterul, un muschi circular ce inconjoara uretra, contractia acestui muschi impiedicand pierderea de urina
In incontinenta urinara de efort , muschiul sfincter si muschii pelvini ce sustin vezica urinara si uretra sunt slabiti. Sfincterul nu poate opri urina atunci cand este supus unei presiuni crescute abdominale – la stranut, tuse, ris, ridicarea de greutati.
Aceasta slabiciune musculara se poate datora unor medicamente, interventii chirurgicale pelvine, leziuni ale uretrei.
Incontinenta urinara de efort este cel mai frecvent tip de incontinenta urinara la femei cu multiple sarcini, nasteri pe cale vaginala, a caror vezica urinara, rect, uretra sau col uterin/uter proemina in vagin (prolaps).
Factori de risc pentru aceasta afectiune pot fi:
– sexul feminin
– nasteri
– tuse cronica ( astm, bronsita)
– virsta
– obezitatea
– fumatul
Simptome:
Principalul simptom este pierderea involuntara de urina care apare la :
– tuse
– stranut
– standing
– exercitii fizice
– ridicare de greutati
– activitate sexuala
Medicul va efectua in vederea diagnosticului un examen fizic, inclusiv un examengenital si rectal.
Investigatii:
-eventual inspectia endoscopica a vezicii urinara (cistoscopie)
-ecografie pelvina si abdominala, cu masurarea reziduului vezical postmictional
-sumar de urina si urocultura pentru excluderea unei infectii urinare
-teste ce masoara presiunea si fluxul urinar (teste urodinamice)
-radiografie ce substanta de contrast a rinichilor si vezicii urinare ( urografie )
– testul urinar de stres ( pacientul in ortostatism cu vezica urinara plina este pus sa tuseasca)
– testul pad ( pacientul cu un pad sanitar precantarit este pus sa faca exercitii fizice si padul este recantarit pentru a se aprecia pierderea de urina)
– rareori este indicata o electromiograma (EMG) pentru studiul activitatii muschilor uretrei si pelvini.
TRATAMENT
Tratamentul depinde de severitatea simptomelor si de cat de mult impiedica desfasurarea activitatilor obisnuite ale pacientului.
Acesta include schimbari de comportament, exercitii pentru musculatura pelvina, tratament medicamentos si tratament chirurgical.
SCHIMBARI DE COMPORTAMENT
– renuntarea la fumat ( reduce tusea si iritatia vezicala)
– evitarea consumului de alcool si cofeina (ce stimuleaza vezica urinara)
– scaderea in greutate- la pacientii supraponderali
– evitatarea alimentelor si bauturilor ce irita vezica (cum ar fi alimentele picante, bauturi acidulate, citricele)
– reglarea glicemiei- in cazul diabeticilor
– evitarea constipatiei (aceasta accentueaza incontinenta urinara)
– mictiuni mai frecvente pentru a reduce cantitatea de urina pierduta la efort
– modificarea activitatilor fizice pentru a evita saritul si alergatul ce pot accentua pierderea de urina
– reducerea excesului de aport hidric
EXERCITII PENTRU MUSCULATURA PELVINA
Exercitiile Kegel (de antrenament al musculaturii pelvine – contractia muschilor pelvini ca atunci cind s-ar dori oprirea jetului urinar)) ajuta la controlul pierderilor urinare.
Acestea imbunatatesc tonusul si controlul sfincterului uretral.
Biofeedbackul ( ajuta la controlul unor raspunsuri involuntare ale organismului) si stimularea electrica (curenti electrici cu voltaj mic ce stimuleaza si controleaza anumite grupe musculare) pot fi utile la femeile care nu pot efectua exercitiile musculare.
MEDICAMENTE:
– agenti anticolinergici
– agenti antimuscarinici – impiedica contractiile vezicale
– agenti alfaadrenergici – cresc tonusul sfincterului uretral
– terapia cu estrogeni ( efect controversat, de evitat la femeile cu istoric de cancer mamar sau uterin)
Aceasta medicamentatie poate fi utila in incontinenta urinara usoara sau medie.
TRATAMENT CHIRURGICAL
– Intra in discutie dupa ce cauza incontinentei urinare a fost stabilita:
– colporafie anterioara- interventie efectuata pe cale vaginala in special la femeile cu cistocel
– sfincter urinar artificial – in special la barbati
– injectii de colagen
– colposuspensie retropubica – pe cale clasica- abdominal, sau laparoscopica
– bandeleta suburetrala – procedeu de prima indicatie in cazul incontinentei urinare de efort necomplicate la femei
Schimbarile de comportament, exercitiile fizice, medicamentele amelioreaza simptomele dar nu vindeca incontinenta urinara. Tratamentul chirurgical este singurul care poate vindeca incontinenta urinara de efort.
Pentru ca intotdeauna este de preferat preventia si nu tratarea unei boli, acest tip de afectiune poate fi prevenita prin efectuarea exercitiilor Kegel in timpul si dupa sarcina.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL INCONTINENTEI URINARE DE EFORT
Tratamentul chirurgical al acestei afectiuni este cel mai eficient, singurul care poate vindeca incontinenta urinara de efort, metoda cea mai actuala fiind montarea unei bandelete suburetrale. Aceasta banda este plasata pe cale vaginala la nivelul uretrei proximale si mijlocii si realizeaza un suport al acesteia in timpul activitatii fizice si creste si presiunea de inchidere a uretrei la repaus.
Avantajele acestei metode moderne sunt:
– rezultate foarte bune la distanta
– interventia chirurgicala se efectueaza pe cale vaginala ( fara cicatrici vizibile)
– anestezie rahidiana sau locala
– durata mica de spitalizare
– dureri minime sau absente postoperatorii
– reluarea imediata a activitatii profesionale sau obisnuite
– costul bandeletei este compensat integral de asigurarile de sanatate
Posibile complicatii ale acestei metode :
– eroziuni vaginale 1-3%
– infectii ale mesei
– obstructia uretrala cu retentie urinara 3%
– hemoragii ale spatiului disecat – hematoame, hemoragii vaginale
– persistenta sau recurenta incontinentei urinare
In concluzie, la aparitia simptomelor de pierdere de urina la efort contactati medicul, nu trebuie ca aceasta sa va impiedice desfasurarea activitatii fizice sau activitatilor obisnuite, renuntati la utilizarea tampoanelor si la acceptarea situatiilor neplacute cauzate de incontinenta urinara. Exista solutii pentru dumneavoastra!!
Simona Filip, Medic specialist Chirurgie Generala, Delta Hospital
