29.3 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăGDPRDepresivii, mari consumatori de ciocolată

Depresivii, mari consumatori de ciocolată

Mâncatul necumpătat, dar şi starea de bine pe care o dau produsele dulci sunt printre factorii care determină acest tip de dependenţă.

Cei care suferă de depresie au tendinţa de a consuma mai multă ciocolată şi, cu cât sunt mai anxioşi, cu atât creşte cantitatea de dulciuri de care au nevoie, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea California (SUA), citat de Mediafax. „Studiul nostru confirmă vechea ipoteză potrivit căreia oamenii consumă ciocolată când sunt deprimaţi”, a declarat Beatrice Golomb, profesor adjunct la facultatea de medicină a Universităţii California din San Diego, unul dintre coautorii acestui studiu, apărut în Archives of Internal Medicine.

Autorii acestui studiu au descoperit că bărbaţii şi femeile care prezentau cel mai înalt grad de depresie consumau, în medie, 12 porţii (o porţie fiind echivalentă cu circa 28 de grame) de ciocolată pe lună, comparativ cu cinci porţii consumate în medie de subiecţii care nu prezentau nici un simptom al depresiei. Persoanele moderat depresive consumau, în medie, opt porţii de ciocolată pe lună. Totuşi, acest obicei nu aduce neapărat beneficii. „Nu se ştie dacă asta duce la creşterea sau descreşterea simptomelor depresiei”, a mai spus Beatrice Golomb.

Cercetătorii au examinat relaţia între consumul de ciocolată şi starea psihică a unui număr de o mie de voluntari care nu făceau tratament cu medicamente antidepresive şi nu sufereau de vreo boală cardiovasculară. Gradul de depresie de care sufereau a fost stabilit cu ajutorul unor teste medicale standard şi în funcţie de răspunsurile oferite de voluntari. „Concluziile acestui studiu nu par să fie explicate printr-o creştere a nivelului de cofeină, de materii grase sau de glucide, ceea ce sugerează că rezultatele noastre sunt determinate de consumul unor anumite cantităţi de ciocolată”, a spus Golomb. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 834. Un general cecen susține că Rusia va învinge Ucraina în anul 2024

Un general din Cecenia, Apty Alaudinov, susține că Rusia va încheia anul 2024 cu o victorie în "operațiunea militară specială", adică va învinge Ucraina. Liderii...

Elisabeta Lipă anunță prima investiție pentru organizarea Campionatelor Mondiale de seniori la canotaj

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a anunţat, miercuri, un proiect privind realizarea unei piste olimpice de canotaj pe Lacul Pantelimon, acolo unde...

Ieșirea din „democrația cu șefi”

Scena publică este ocupată în România ultimelor săptămâni de demascarea unor fapte care se știau demult sau măcar se bănuiau cu privire la legătura...
Ultima oră
Pe aceeași temă