15.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăGDPRCum tratezi copiii cu nivel ridicat de colesterol

Cum tratezi copiii cu nivel ridicat de colesterol

Din ce în ce mai mulţi copii şi adolescenţi din România au colesterolul peste limitele normale. Fumatul de la vârste fragede, drogurile şi obezitatea sunt câţiva dintre factorii de risc. Un alt factor important este ereditatea. Hipercolesterolemia familială este o boală genetică relativ frecventă cu implicaţii grave.

Cazul unui bărbat de 32 de ani din Cluj dovedeşte acest lucru. El a suferit două infarcturi miocardice până la această vârstă şi în prezent urmează un tratament pentru a-şi păstra colesterolul în limitele normale. Cele două fetiţe ale bărbatului au moştenit boala şi suferă de hipercolesterolemie.

Prevenţie înainte de tratament

„Este o obligaţie a părinţilor şi a medicilor să controleze periodic greutatea, colesterolul şi tensiunea arterială a copiilor deoarece 1 din 5 ar putea avea colesterolul ridicat”, spune doctorul Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Dieta are un rol important în dezoltarea normală a copilul, dar o alimentaţie sănătoasă reduce cu maxim 10% nivelul colesterolului din sânge, în condiţii în care de multe ori copiii bolnavi au valori duble sau triple ale colesterolului.

Copiii diagnosticaţi cu hipercolesterolemie familială pentru care dieta şi tratamentele non-farmaceutice precum exerciţiile fizice sau scăderea în greutate nu dau rezultatele aşteptate, pot urma acum un tratament. Medicamentul Crestor a fost aprobat pentru doua noi indicaţii în 19 ţări din Europa. Astfel, Crestor poate fi utilizat în prevenirea bolilor cardiovasculare precum şi în tratamentul copiilor cu vârsta peste 10 ani cu dislipidemie mixtă şi hipercolesterolemie familială. Medicamentul conţine rosuvastatină, prima şi deocamdată singura statină aprobată în România pentru tratamentul adolescenţilor şi copiii de peste 10 ani cu risc cardiovascular.

Un studiu realizat pentru a testa eficacitatea rosuvastatinei la adolescenţii şi copiii cu vârste între 10 şi 17 ani, a avut rezultate foarte bune. Tratamentul cu rosuvastatina a redus cu 50% nivelul de colesterol „rău” din sânge şi nu a afectat creşterea sau dezvoltarea sexuală a subiecţilor.

Bolile cardiovasculare apar mai devreme

„Sănătatea vasculară a adultului începe din copilărie. Este greu de reparat un drum marcat de greşeli”, spune doctorul Hâncu. Hipercolesterolemia familială determină creşteri importante ale colesterolului „rău” din sânge, ceea ce duce la apariţia prematură a evenimentelor cardiovasculare aterosclerotice.

În ultimii ani, există tot mai multe cazuri de infarct miocardic la vârste tinere. În majoritatea cazurilor, pacienţii nu prezintă risc particular, dar sunt expuşi la mai mulţi factori de risc asociaţi cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, sedentarismul, fumatul. La aceştia se adaugă factorii de risc nemodificabili: sex, vârstă, ereditate.

„Astăzi bolile apar mai devreme. 37% dintre persoanele cu vârste între 20 şi 29 de ani suferă de ateroscleroză, iar infarctul miocardic a devenit uzual printre oamenii cu vârste între 35-40 de ani”, avertizează doctorul Marius Vintilă, şeful secţiei de cardiologie de la Spitalul clinic de urgenţă Sfântul Pantelimon.

Riscul cardiovascular se calculează luând în considerare mai mulţi factori, dintre care hipercolesterolemia ocupă un loc central. Un risc egal sau mai mare de 5% implică probleme grave. Astfel, o femeie de 60 de ani, fumătoare, cu tensiunea arterială de 140 şi colestrolul de 230 mg prezintă risc crescut de moarte cardiovasculară. La fel şi un bărbat de 55 de ani, nefumător, cu tensiunea arterială de 150 şi cu nivelul colesterolului la 210 mg.

„La prima vedere rezultatele acestor analize nu sunt cu mult peste limite, iar medicul ar putea sugera că de vină este oboseala sau stresul de la serviciu, dar de fapt aceşti oameni sunt expuşi la în orice moment la un infarct”, spune Vintilă. De altfel, în România la fiecare 20 de secunde, un om are un infarct miocardic acut.

Studii clinice au demonstrat că rosuvastatina este cea mai eficientă statină în scăderea colesterolului „rău” şi creşterea colesterolului „bun”. În plus, pentru prima dată în istorie acest medicament a reuşit să realizeze regresia atersclerozei, potrivit unui studiu pe 17802 pacienţi inclusiv din România.

Un caz la un milion în România

O fetiţă de şapte de ani din Zalău s-a prezentat la spital cu pete galbene pe coate şi genunchi (xantoame), cu multe puncte albe de grăsime pe faţă (xantelasmă), cu arc cornean la ochi. Această fetiţă avea nivelul colesterolului de 800 mg! Părinţii ei sufereau amândoi de hipercolesterolemie. În aceste condiţii, copilul trebuie testat pentru colesterol încă de la vârsta de 2 ani, spune profesorul Hâncu. De altfel, Academia Americană de Pediatrie recomandă testarea copiilor pentru colesterol între 2 şi 10 ani.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Klaus Iohannis la Sommet-ul Francofoniei: Acordăm o atenție deosebită oportunităților economice din spațiul francofon

Una dintre prioritățile majore ale Francofoniei o reprezintă educația și formarea tinerilor, a declarat președintele Iohannis la Paris Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă,...

Oglinda uscată a Moldovei: peste jumătate dintre locuitori, nu au apă potabilă

Datele INS arată că 1.800 de şcoli şi grădiniţe nu au acces la reţeaua de apă Cel mai recent raport al Institutului Naţional de Statistică...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...
Ultima oră
Pe aceeași temă