15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăGDPRCum produci curent electric în regiunile izolate ale României

Cum produci curent electric în regiunile izolate ale României

Anual, numărul persoanelor care vor să se mute într-o zonă rezidențială sau să părăsească agitația marilor orașe crește, potrivit Institutului Național de Statistică. Unul din motivele pentru care oamenii fac acest pas este că vor să aibă control asupra alimentelor – cresc animale, cultivă fructe și legume și încearcă să trăiască sănătos, departe de aerul poluat și hrana procesată. Deși în România sunt multe regiuni care atrag oamenii datorită aerului curat și perspectivelor de agricultură, dar au o mare problemă: curentul electric.

Astfel, în prezent, în România există cel puțin 100.000 de locuințe fără curent electric, conform Ministerului Economiei, între care și zonele cu impact turistic, precum Culoarul Rucăr-Bran, Cheile Bicazului, Munții Apuseni.

Mă  mut la țară, cum fac rost de curent electric?

Există deja în România așezări gospodărești care folosesc panouri fotovoltaice. Un astfel de exemplu este satul Ursici, aflat la aproape 50 de km de reședința județului Hunedoara, primul sat din țara noastră alimentat integral de panouri fotovoltaice. Dar acesta este un caz singular, pentru că investiția aparține unei fundații și, pentru a monta astfel de panouri, trebuie făcute și studii de fezabilitate , care trebuie să conțină date despre câte zile pe an sunt însorite sau forța razelor solare. O altă alternativă ar fi montarea de microcentrale eoliene. Dar și aici, ca și în cazul montării de panouri fotovoltaice, sunt necesare studii de fezabilitate, calcularea vitezei vântului de-a lungul unei luni, unui an – lucruri deloc simple.

Una dintre cele mai eficiente soluții în cazul în care alegi să te muți într-o zonă care nu este racordată la curent electric este generatorul electric.

Acesta poate fi alimentat cu benzină sau motorină și există o varietate de modele pe site-ul egeneratoare.ro. În plus, se montează rapid și obții direct curentul de care ai nevoie, în funcție de nevoile locuinței tale. Datorită combustibilului, nu depinzi de factori externi, precum lumina solară sau forța vântului. L-ai alimentat, l-ai pornit și ai curent, oriunde te muți. În plus, poți alege și varianta de generator cu automatizare, care te scutește inclusiv de efortul de a porni și opri generatorul, întrucât acesta sesizează lipsa curentului electric în rețea și pornește singur. 

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă