„Cei care te iubesc te vor face să suferi”

Teama de abandon, schimbările bruşte de dispoziţie şi dificultatea de a menţine o relaţie sau un loc de muncă îi împiedică pe pacienţi să ducă o existenţă normală.

„Am nevoie de ci­neva care să mă iubească şi să mă echili­breze”, îşi ex­plică Remus dorinţa de a le face pe plac iubitelor, chiar şi cu preţul de a-şi pierde ser­viciul. Se angajase de curând ca agent de vânzări şi muncea de di­mineaţa până seara târziu, astfel încât timpul petrecut cu iubita, care-l susţinuse să se angajeze, se redusese foarte mult. „Până să-mi găsesc ser­viciu, încercase să-mi impună abstintenţă sexuală. După ce m-am angajat, îmi reproşa că nu mai sunt la fel de tandru, dar eu eram foarte obosit. Mă gândeam că, deşi fac multe lucruri pentru ea, nu mă apre­ciază. La un moment dat, am vrut să mă omor cu maşina. Totul a degenerat în ceva autodistructiv şi deaia am renunţat şi la job”, povesteşte tânărul de 28 de ani. Remus a avut mai multe tentative de sinucidere. O dată a vrut să se arunce de la etajul 14 şi, în timp ce ezita dacă să meargă sau nu până la capăt, îşi dorea ca lumea să se întrebe de ce a făcut asta şi să se învinovăţească. 

De la calm la furie e doar un pas

Teama de abandon şi nevoia de a fi mereu lângă cineva care să-i fie la rândul său dedicat sunt stări emoţionale care-i co­ple­şesc pe cei  care suferă de tul­burare de perso­na­litate bor­­derline. Spre exem­­plu, frica de a fi abandonaţi îi poa­te de­ter­mina să tes­teze limi­tele unei persoane proaspăt cunoscute prin ex­primarea unei păreri proaste despre ei înşişi. „Variaţiile de dispoziţie sunt frecvente la aceste persoane. Trec repede de la bucurie la tristeţe, de la furie la linişte. Sunt incapabili să spună ce simt, dacă sunt necăjiţi sau supăraţi. Lipsa de încredere de sine le creează pro­bleme în relaţiile perso­nale, la job sau la şcoală, iar cei din jur obosesc să le tolereze instabilitatea emo­ţională”, spune Adela Săl­ceanu, medic psihiatru şi psiho­te­rapeut la Centrul „Trepte”, din cadrul Spi­talului Obre­­gia din Bucu­reşti.

Stările de furie care apar sunt duse la extrem şi pot ajunge până la a arunca tele­vizorul pe geam sau a-şi turna o sticlă cu băutură pe cap. Remus îşi aminteşte şi acum ce l-a înfuriat în copilărie atât de tare încât a vrut să ia otravă pentru gândaci: „Nu aveam încă 6 ani şi am început să fac o colecţie de 50 de avioane de diverse forme dintr-un caiet al sorei mele. S-a enervat pe mine şi a început să le rupă în faţa mea. Am simţit că mi se rupe sufletul”. Un alt tip de manifestare a emoţiilor este automutilarea. Sentimentul de vinovăţie îi poate face pe unii dintre cei care tulburare de personalitate de tip borderline să se autope­de­psească şi să se taie pe mâini sau pe coapse. „Nu merit nimic. Nu sunt bun de nimic”, sunt gân­duri care apar mai ales la cei care au fost abuzaţi emoţional sau fizic în copilărie. Pre­dis­po­ziţia spre dependenţe de alcool sau droguri, apare frecvent în aceste cazuri.

Neglijaţi sau abuzaţi în copilărie

Tulburarea de tip borderline  apare de regulă la cei care au fost abuzaţi sau neglijaţi de părinţi în copilărie. Primele semne ale afecţiunii sunt vizibile în adolescenţă. „Pentru a pune un diagnostic, com­por­tamentul trebuie să fie con­stant, zi de zi, iar persoana res­pectivă să nu poată stabiliza o relaţie sau menţine un loc de muncă. Apare o problemă a identităţii, cu întrebări de tipul: cine sunt? la ce sunt bun? O pacientă îmi spunea că tot timpul a trăit cu sentimentul că e stranie şi că lumea din jurul ei nu are nici un sens pentru ea”, spune Adela Sălceanu. Pentru Remus, relaţiile de prie­­tenie sunt reci şi-şi mas­chează cât poate de mult sen­timentele şi stările. „Îi fac să vorbească despre ei, iar eu nu zic mai nimic despre mine”, spune Remus.

Când vorbeşte despre părinţii lui, Remus îşi lasă privirea în jos şi-şi găseşte greu cuvintele.  Asemenea multor dintre cei care suferă de tulburare de tip borderline, Remus şi-a pierdut unul dintre părinţi în ado­les­cenţă. Tatăl lui a murit când el a terminat liceul. „N-a fost mân­dru de mine. Cu mama mă înţeleg su­per, dar o dată m-a făcut homo­sexual şi apoi mi-a zis că a vrut să mă facă să sufăr”, spune Re­mus. „Dacă te iubesc, trebuie să te fac să suferi”, trage el conclu­zia. „Rela­ţia lui Remus cu mama lui este caracterizată de un amestec de dependenţă şi un discurs cri­tic de tipul «nu eşti bun de nimic». Un negoţ al afecţiunii : te iubesc dacă faci cum zic eu. Condiţio­narea per­manentă a afecţiunii de un tip de compor­tament sfârşeşte prin a-i crea per­soanei res­pective o neîncre­de­re pro­fundă în propria valoare sau în pro­priile posibilităţi”, explică doctorul. Tânărul a schimbat patru-cinci slujbe până acum, cel mai mult rezistând la un loc de muncă şase luni. „La orice job e greu. Sunt zile şi zile. Singurul lucru care mă face fericit este iubirea”, spune tânărul.

Rezultate bune prin psihoterapie

Terapia pentru cei cu tulburare borderline durează de regulă ani la rând şi, în timp, afecţiunea se poate ameliora. „Prin psihoterapie, pacienţii învaţă să interpreteze mai nuanţat ce li se întâmplă, să identifice propriile credinţe, patternurile de gândire şi efectul lor asupra comportamentelor, să gestioneze mai bine emoţiile negative şi să nu reacţioneze la primul impuls”, explică Adela Sălceanu. Tratamentul medicamentos îi poate ajuta doar să depăşească perioadele de depresie sau anxietate. Remus a ajuns la psihiatru acum trei ani, după ce a fost internat în spital, în urma unei tentative de suicid. „Iniţial, a fost o perioadă de «verificare», care a durat destul de mult, pentru că mergea şi la alţi terapeuti în acelaşi timp şi nu apărea consecvent la întâlniri. În timp, am reuşit să stabilim o relaţie de încredere şi un plan de acţiune. Măsurabil este faptul că nu au mai existat tentative de suicid şi că reacţiile intempestive în contexte cu conţinut emoţional foarte «fierbinte» sunt mai puţin frecvente”, spune Adela Sălceanu. Remus nu şi-a găsit încă un serviciu, dar încercările de a obţine unul au ­devenit constante.