23.2 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăGDPRBugetul pentru Sănătate, redus cu aproape 40% în 2011

Bugetul pentru Sănătate, redus cu aproape 40% în 2011

Bugetul Ministerului Sănătăţii în 2011 va fi de peste 4,4 miliarde de lei, cu aproape 40% mai mică decât suma acordată anul acesta, potrivit Legii bugetului de stat publicată de Ministerul Finanţelor Publice, scrie NewsIn.

Potrivit proiectului citat, suma acordată în 2011 pentru Ministerul Sănătăţii se ridică la 4.409.007.000 de lei, în condiţiile în care execuţia preliminară pe 2010 se ridică la 7,14 miliarde de lei, ceea ce echivalează cu o reducere cu 38,31%.

Cheltuielile cu personalul sunt prevăzute, în bugetul pe 2011, la 222.207.000 de lei, cu 4,5% mai mici decât anul acesta, în timp ce la capitolul Cheltuieli cu bunuri şi servicii este prevăzută o creştere de aproximativ 46%, suma acordată fiind de 996 de milioane de lei.

Din totalul bugetului Ministerului Sănătăţii pentru anul 2011, 1,91 de miliarde sunt asigurate din venituri proprii, în creştere cu 8,2% faţă de valoarea înregistrată în 2010.

Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 miliarde lei, mai mari cu 15,1% faţă de cele din 2010 şi cheltuieli de 108,49 miliarde lei, în creştere cu 1,23%, cu un deficit de 27,67 miliarde lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Cele mai citite

CNAS propune schimbări în sistemul medical. Acces extins la servicii, mai puțină birocrație și noi reguli pentru spitale

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat în dezbatere publică un pachet de proiecte care urmărește extinderea accesului la servicii medicale, simplificarea...

Ungaria declară criză energetică. Guvernul anunță restricții la consumul de electricitate

Ungaria a declarat stare de criză energetică și pregătește măsuri de restricționare a consumului de electricitate, după ce centrala nucleară Paks își suspendă temporar...

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...
Ultima oră
Pe aceeași temă