30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăGDPRBrânza, periculoasă pentru artere

Brânza, periculoasă pentru artere

Consumul exagerat de brânză creşte riscul bolilor cardiovasculare, precum şi pe cel de infarct, vă atenţionează specialiştii în alimentaţie şi cardiologii. Sunt periculoase mai ales brânzeturile grase – brânza topită, caşcavalul, telemeaua, brânzeturile cu mucegai.

„În acestea conţinutul de grăsimi rele este chiar mai mare decât în carnea de porc”, precizează medicul Luminiţa Iliuţă, cardiolog la Institutul „C.C. Iliescu”, din Bucureşti.

Specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi vă atrage atenţia şi în privinţa conţinutului de aditivi şi fosfaţi din brânza topită, care împiedică fixarea calciului în oase. „Brânzeturile nesănătoase, pline de acizi graşi saturaţi, nu doar că vă îngroaşă vasele, dar nu aduc nici un beneficiu sănătăţii”, spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Acesta vă îndeamnă să nu consumaţi brânzeturi mai mult de două ori pe săptămână. „Şi nu mai mult de 40 de grame pe zi”, adaugă acesta.

Cei care au probleme cu inima nu ar trebui să consume brânză decât o dată pe lună. Cardiologul Luminiţa Iliuţă vă sfătuieşte să vă orientaţi către brânzeturile degresate şi să le combinaţi cu salate, ridichi, ceapă verde, roşii. „Legumele, verdeţurile mai scad din absorbţia grăsimilor în sânge”, precizează medicul cardiolog, Luminiţa Iliuţă. 

Cele mai citite

A schimbat istoria la doar 16 ani! Performanța care reaprinde comparațiile cu Maria Sharapova

Kristina Liutova a cucerit titlul WTA 250 de la Memphis după un parcurs spectaculos început din calificări.Kristina Liutova a reușit una dintre cele mai...

Banii care cresc în cont, dar se micșorează în viață

Există o iluzie financiară în care trăim cu toții: aceea că o cifră mai mare pe ecranul telefonului înseamnă automat mai multă siguranță. Deschidem...

Un studiu de amploare pune sub semnul întrebării băuturile dietetice: ar putea accelera îmbătrânirea creierului

Consumul zilnic de băuturi și alimente care conțin îndulcitori artificiali ar putea fi asociat cu un declin mai rapid al memoriei și al funcțiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă