35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăGDPRBalonarea, un rău necesar

Balonarea, un rău necesar

Disconfortul abdominal este semnul unei alimentaţii sănătoase care include fructe, legume, cereale şi lactate, iar cea mai mare greşeală ar fi să le eliminaţi din dietă.

Balonarea e un rău necesar al unei alimentaţii sănătoase şi apare deseori la persoanele care au crescut cantitatea de fibre din dietă, spun medicii. De foarte multe ori, disconfortul se resimte după consumul de fructe, legume sau lactate. Balonarea apare mai ales atunci când mâncaţi fructe foarte dulci sau foarte coapte, precum pere, mere, banane, piersici, caise, dar şi fructe uscate, deoarece cantitatea de fibre din ele este mai concentrată dat fiind că sunt deshidratate. Varza, conopida, mazărea verde, ceapa verde, usturoiul şi fasolea cauzează, de asemenea, flatulenţe.

Organismul are nevoie de câteva zile sau săptămâni pentru a se obişnui cu o cantitate mai mare de fibre şi pentru a învăţa cum să le digere. După această perioadă, excesul de gaze ar trebui să dispară. „Există anumite substanţe pe care nu le putem digera, care ajung în intestinul terminal, unde sunt descompuse de floră, rezultând senzaţia de balonare şi flatulenţele”, explică nutriţionistul Corina Zugravu.

Fructele şi proteinele, combinaţie riscantă

Balonarea în urma consumului de lactate apare şi la persoanele care suferă de un anumit grad de intoleranţă la lactoză. „În acest caz, trebuie să creşteţi constant consumul de lactate pentru ca organismul să se obişnuiască în câteva luni”, mai spune Zugravu.

Anumite persoane pot constata că se simt balonate atunci când combină fructele cu proteinele sau alimentele care conţin amidon cu proteine. „Soluţia este să experimentaţi, eventual să ţineţi un jurnal în care să notaţi alimentele care vă balonează”, spune şi medicul Donald Novey, de la Advocate Medical Group.

Nu confundaţi însă balonarea cu senzaţia de suprasaturaţie după o masă copioasă. „Multe femei spun că se simt balonate, dar, de fapt, ele au mâncat foarte mult”, observă Zugravu.

Faceţi mişcare şi beţi ceai de anason

Senzaţia de balonare apare mai ales la tinerii sedentari, la femeile aflate înainte de menstruaţie sau în timpul ei, din cauza modificărilor de circulaţie la nivel abdominal, precum şi la persoanele mai în vârstă. „De la 40-50 de ani, oamenii încep să sufere de constipaţie şi a scoate din alimentaţie legumele, fructele, cerealele integrale sau fasolea ar fi nesănătos.

Se recomandă mai multă mişcare şi diverse exerciţii pentru tonusul abdominal. Eficiente sunt şi ceaiurile de anason şi ghimbir, pe care le puteţi bea de două-trei ori pe zi”, vă sfătuieşte Corina Zugravu. Mai puteţi consuma produse probiotice sub formă de iaurturi sau comprimate care să normalizeze flora. O altă soluţie este să beţi apă cu 30 de minute înainte de masă, nu în timpul ei. „Dacă beţi apă în timp ce mâncaţi, veţi pierde acizi din stomac, iar alimentele nu vor mai fi digerate cum trebuie”, spune Donald Novey. Nu deveniţi însă obsedaţi de senzaţia de balonare, întrucât o persoană elimină în mod normal gaze de 20 de ori pe zi.

Verificaţi-vă protezele dentare!

Mâncaţi încet. Dacă beţi apă repede sau dacă vă grăbiţi în timpul mesei, veţi înghiţi şi mult aer, ceea ce vă va balona.

Mergeţi la dentist. Dacă aveţi proteză dentară, faceţi o vizită la stomatolog pentru a verifica dacă este bine fixată, astfel încât să nu înghiţiţi aer în timp ce mâncaţi.

Consumaţi enzime digestive. Efectele pot să apară în câteva săptămâni.

Renunţaţi la ţigări. Fumatul şi obiceiul de a mesteca gumă vă fac să introduceţi mult aer în organism.

DE UNDE VINE „PERICOLUL”

Mere, pere, banane, caise, piersici, pepene;
Fructe uscate;
Cartofi, conopidă, varză, fasole, ceapă, usturoi, morcovi;
Sucurile din fructe îndulcite cu fructoză;
Cereale, paste.

Cele mai citite

Varga închide subiectul Petrescu la FCSB! Promisiunea făcută după interesul lui Becali

Ioan Varga susține că Dan Petrescu i-a promis că, dacă va reveni în antrenorat în România, o va face exclusiv la CFR Cluj.Posibila revenire...

Cuirasatele „Trump”, un proiect de 275 de miliarde de dolari: cele mai scumpe nave de război din istoria SUA

Prima navă din această nouă clasă, propulsată nuclear, ar necesita o investiție estimată la 23,4 miliarde de dolariPlanul Statelor Unite de a construi o...

Bank of America pariază sute de milioane pe medicamentele pentru slăbit: Investiția va reduce costurile medicale pe termen lung

Din cauza prețurilor ridicate, unele firme au restrâns sau au eliminat acoperirea acestor terapii în pachetele de beneficii pentru angajațiBank of America alocă anual...
Ultima oră
Pe aceeași temă