9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFonduri europene pentru școlarizare de urgență în terapia intensivă

Fonduri europene pentru școlarizare de urgență în terapia intensivă

Numărul mare de pacienți infectați cu Covid-19 aflați în stare gravă în secțiile ATI, coroborat cu numărul mic de specialiști în terapie intensivă a generat alocarea unei sume de 2,5 milioane euro pentru pregătirea unui grup multi-disciplinar de cadre medicale care sprijină și asistă unitățile de terapie intensivă în perioadele dificile cauzate de pandemia de Covid-19.

„Pregătirea acordată va asigura dobândirea de competențe medicale legate de terapia intensivă de către cadre medicale care nu lucrează în mod regulat în unitățile de terapie intensivă. Acest demers va spori efectivele de personal care ar putea fi mobilizate într-un moment în care este nevoie de o extindere rapidă, temporară și semnificativă a capacității unităților de terapie intensivă.”, anunță Comisia Europeană.

COVID-19 a afectat semnificativ numărul de paturi de spital disponibile în primele luni ale pandemiei, conducând la o creștere cu 30-40% a cererii de paturi în unitățile de terapie intensivă și la suprasolicitarea resurselor disponibile. Programul menționat, aplicat în mod uniform în întreaga Uniune Europeană, va acoperi cel puțin 1.000 de spitale și 10.000 de medici și asistenți medicali și va fi pus în practică în perioada august-decembrie 2020.

„Vom continua să facem tot ce ne stă în putință pentru a sprijini eforturile statelor membre de a combate pandemia de coronavirus și pentru a îmbunătăți pregătirea și capacitatea de răspuns prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgență.”, a transmis Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă