Motivul pentru care tarile europene cu vechi statut comunitar au esuat in incercarile lor de a aduce sub control coruptia din Romania se datoreaza faptului ca ele insele sunt afectate de aceeasi maladie, argumenta, recent, Bogdan Chirieac in paginile cotidianului “Gandul”. Refrenul este unul vechi, cantat in gura mare de doamna Hildegard Puwak inca in 2003, cand sustinea – cu ocazia unui interviu acordat revistei 22 – ca atentia concentrata asupra devalizarii resurselor statului i se pare nejustificata. Fenomenul era, potrivit doamnei Puwak, unul generalizat, principalul argument invocat in acest sens fiind cazul demisiei CE, aflata sub conducerea lui Jacques Santer. Pentru doamna Puwak nu a contat nici ca suma de bani aflata la baza scandalului din 1998 era de-a dreptul infima comparativ cu pagubele suferite de Romania ca urmare a jafului petrecut si nici ca Parlamentul European luase atitudine si masuri imediate.
Domnul Chirieac este mult mai subtil decat Hildegard Puwak. Domnia sa admite ca nivelul coruptiei a atins cote stratosferice, dar totodata arata cu degetul VIP-urile care au calcat stramb. Lista sa de “pacatosi” ii cuprinde nu numai pe domnii Chirac si Schroder, ci si pe unii membri ai familiei regale britanice. Macar domnul Chirieac a crutat-o pe Regina Elisabeta a II-a, despre care milionarul american trotkist Lyndon H. LaRouche afirmase in trecut ca ar fi, nici mai mult, nici mai putin, decat principalul dealer de droguri din “perfidul Albion”. Referirea domnului Chirieac a cazut in contextul disputei iscate pe tema fermelor detinute de fiul cel mare al Reginei, printul Charles – ferme ce beneficiasera de subventii considerabile din partea UE. Desigur, exemplul este graitor pentru unele erori de alocare a banilor proveniti de la contribuabilii europeni, dar nu poate fi catalogat totusi drept caz de coruptie. Daruirea cu care printul de Wales intelege sa-si indeplineasca responsabilitatile poate constitui, eventual, o minima scuza pentru faptul de a se fi aflat printre beneficiarii politicii agricole comunitare. Iar daca, utopic vorbind, Alteta Sa Regala ar fi decis sa renunte la a mai astepta ca mama sa sa treaca in nefiinta, ar fi invatat romaneste si ar fi hotarat sa dea curs invitatiei de a deveni seful unui stat pe care l-a indragit – vezi vizitele sale regulate si gesturile de protejare a unui patrimoniu deseori amenintat – poate ca se dovedea in final chiar cel mai bun domnitor de care Romania ar fi avut parte de la marele Carol I incoace.
UE are multe imperfectiuni, dar o coruptie scapata de sub control lipseste, din fericire, din majoritatea statelor comunitare. In cadrul negocierilor purtate cu Romania, cel mai mare cusur al ei s-a dovedit a fi naivitatea manierei de abordare. Oficialii de la Bruxelles nu erau pregatiti sa duca tratative cu escroci ajunsi in fel de fel de pozitii inalte, a caror inventivitate s-a dovedit la fel de debordanta atat inainte, cat si dupa 2004. De altfel, inainte de momentul 2004, domnul Chirieac vestea de pe vechiul sau piedestal de la “Adevarul” ca Romania ajunge rapid din urma Occidentul si ca se debaraseaza cu succes de vechile metehne.
Luna trecuta am reintalnit un diplomat veteran, fost ambasador al UE in Ungaria si Turcia, care s-a declarat uimit de amploarea fenomenului coruptiei din Romania, practicata in toti acesti ani chiar sub nasul oficialilor UE. Domnia sa aprecia ca in Romania nivelul coruptiei este cu totul altul decat cel cu care era obisnuit din fostele state candidate. UE a realizat extrem de greu si lent cu ce anume se confrunta de fapt. OLAF – principala si, din nefericire, total inefectiva arma comunitara anticoruptie – nu s-a lamurit, probabil, nici pana in prezent. Ramane antologica desemnarea unui vicepresedinte PSD, Victor Ponta, drept sef al biroului de legatura din Romania – lupul paznic la oi.
O data cu trecerea anilor, UE a castigat in experienta si in intelepciune, dar abia dupa ce s-a expus sabloanelor comportamentale ale elitei postdecembriste. Rezultatele sunt vizibile pentru toti, un numar de clauze de monitorizare urmand a fi mentinut si dupa momentul oficial al aderarii. In consecinta, pentru Romania statutul de membru va fi unul multiplu conditionat. Au existat voci care au pledat continuu pentru introducerea unor astfel de masuri – mai putina terapie-soc si mult mai multe eforturi oneste in ceea ce priveste asanarea, din temelii, a statului si a infrastructurii. Daca s-ar fi optat din timp pentru aplicarea unei astfel de strategii, Romania nu ar mai avea de luptat acum cu problema absorbtiei fondurilor comunitare, ci s-ar fi dovedit perfect capabila sa utilizeze, in cadrul unor proiecte serioase, cea mai mare parte a celor 27 de miliarde de euro alocate. Si, poate nu in ultimul rand, ar fi existat o incredere sporita in vederea continuarii extinderii UE, astfel incat statele balcanice (altele decat Croatia) nu s-ar fi trezit cu usa practic trantita in nas.
Este pacatul trufiei, domnule Chirieac, si nu cel al ipocriziei in care a cazut UE fata de Romania. Vest-europenii au crezut ca vor putea modela o tara aflata la pamant dupa bunul lor plac. In schimb, Adrian Nastase aproape ca a reusit sa-i asigure tarii o aderare in termeni caracteristici escrocheriei pese-diste, dar nicidecum in baza criteriilor de la Copenhaga. Labirintul UE, iscat din cauza lipsei de coordonare dintre principalele agentii comunitare, fusese cucerit cu mult succes de PSD si de o armata de lobby-isti.
Daca era PSD ar fi continuat dupa 2004, banuiesc ca nici domnia voastra nu mai dispunea de timpul necesar pentru a scrie articole sau a analiza diverse aspecte politice la o sumedenie de posturi tv – poate pentru ca palaria MAE, ramasa fara cap dupa ce domnul Geoana ar fi ales o functie mai importanta, vi s-ar fi potrivit de minune. In acele conditii, si entuziasmul domniei voastre fata de sistemul UE ar fi fost altul – anume unul mult mai mare. Acum insa preferati, aidoma PSD, sa abordati un ton sceptic, insinuand ca o buna parte a vinei pentru actualele probleme ale Romaniei o poarta necinstitul si ipocritul Occident.
Au contraire: UE, respectiv statele ce constituie motorul ei au contribuit si contribuie semnificativ la redresarea Romaniei. Tragedia a constat doar din selectarea unui instrumentar mediocru pentru transmiterea experientei si intelepciunii acumulate. Acesta este, pana la urma, pacatul originar european fata de Romania.
