12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăEconomieStatul va fi acționar majoritar în toate companiile strategice, promite ministrul Energiei

Statul va fi acționar majoritar în toate companiile strategice, promite ministrul Energiei

Statul român trebuie să fie acţionar majoritar în toate societăţile şi companiile de interes strategic, iar acest obiectiv va fi îndeplinit, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-un mesaj postat pe Facebook în seara zilei de 15 ianuarie 2021.

“Ca în povestea cu Petrică şi Lupul, pe diverse voci, aud că se strigă < Ne vând ţara >. Asta după ce premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul vrea să abroge Legea 173/2020 care a reglementat interdicţia, pentru o perioadă de 2 ani, de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la bănci şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar. Un demers legislativ pe care îl susţin şi am mai anunţat asta. Însă, nu privatizăm nimic! Aşa cum am spus şi în cadrul ultimelor audieri, nu privatizăm nimic! Statul trebuie să fie acţionar majoritar în toate societăţile şi companiile de interes strategic naţional! Şi aşa va fi!”, a anunțat ministrul Popescu în mesajul postat pe internet.

Ministrul Energiei a explicat că listarea unor pachete minoritare de acţiuni pe bursă nu va reprezenta o privatizare “ci şansa de modernizare, de a face investiţii, de care, evident, va beneficia fiecare român”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă