15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieStart-up Nation se va schimba: apar banii europeni

Start-up Nation se va schimba: apar banii europeni

“Am modificat şi lucrăm în continuare la schimbarea Start-Up Nation, pentru simularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii.

Repunem pe picioare programul de dezvoltare a activităţii comerciale, produse şi servicii, programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în sectorul IMM şi programul naţional multianual de microindustrializare”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Liviu Rogojinaru.

„Aşteptăm să vedem de câţi bani dispunem”, a explicat Rogojinaru, care provine din Consiliul Naţional al IMM, detaliind că „avem de asemenea programul naţional multianual pentru susţinerea artizanatului”.

La Start-Up Nation, se încearcă digitalizarea noilor IMM, dar Ministerul Economiei încearcă să pună în practică „o creştere a capacităţii manageriale a celor ce vor înfiinţa aceste societăţi, chiar să dăm mai mulţi bani, dacă vom avea, din fonduri europene”, a declarat demnitarul.

El a precizat că deocamdată nu ştie despre ce fonduri suplimentare va avea pentru Start-Up Nation, deoarece de negocieri se ocupă Finanţele şi Ministerul Fondurilor Europene.

La începutul lunii februarie, oficialul afirma că Start-Up Nation, anul acesta, va avea un buget de circa un miliard de lei, din care vor putea primi finanţare cam 5.000 de IMM.

Rogojinaru amintea atunci de procedura de cofinanţare a proiectelor, precum şi de faptul că solicitanţii vor fi obligaţi să facă dovada că au urmat un curs de specialitate, cu excepţia celor care sunt deja economişti sau ingineri.

Aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation a fost deschisă pe 27 decembrie 2018. Conform datelor oficiale, la prima ediţie programului au fost depuse peste 19.200 de planuri de afaceri, iar la ediţia a doua 33.514.

 

Criticat în trecut

Înfiinţat în anul 2017, programul Start-up Nation a fost criticat de opoziţia reformistă de dreapta, de experţi, dar şi de mediul de business.

Unii au spus că, prin felul în care a fost gândit, acest program de înfiinţare de IMM ar fi mai curând un fel de program de asistenţă socială mascată, iar alţii că nu se poate porni un business fără risc privat.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă