12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieSituaţia cu Covid-19 e mai gravă decât credem

Situaţia cu Covid-19 e mai gravă decât credem

De data aceasta, Roubini analizează situaţia generată de pandemie. “Șocul asupra economiei globale a fost mai rapid și mai sever decât Marea Criza Globală din 2008 și chiar decât Marea Depresiune (1929 – 1933)”, explică economistul. E o cădere liberă fără precedent.

Aceasta pentru că contracția în curs de desfășurare “pare să nu fie nici în V, nici în U sau în L (scădere accentuată, urmată de stagnare). Mai degrabă, pare un I: o linie verticală, care reprezintă piețele financiare, și economia reală se prăbuşeşte”, atrage atenţia Nouriel Roubini, care se axează apoi pe scenariile posibile.

„Contracţia în curs mai degrabă pare un I: o linie verticală, care reprezintă
piețele financiare, și economia reală se prăbuşeşte.” Nouriel Roubini, economist american

Cel mai bun, spune Roubini, care e profesor la Şcoala de Afaceri Stern, din cadrul Universității din New York, „ar fi o scădere mai severă decât MD (…), dar cu o durată mai scurtă de viață, permițând o revenire a creșterii pozitive până în Q4”, caz în care piețele ar începe să se recupereze când apare lumina de la capătul tunelului.

Riscul apariției unei noi mari depresiuni, mai rele decât prima, crește zilnic. “Dacă nu se oprește pandemia, economiile și piețele din întreaga lume își vor continua căderea liberă”, spune expertul, şi „chiar dacă pandemia e mai mult sau mai puțin salvgardată, în general, creșterea economică ar putea să nu apară până la sfârșitul anului”.

 

Un alt sezon al virusului

De ce? Pentru că un alt sezon al virusului este foarte probabil să înceapă, cu mutații noi, iar intervențiile terapeutice s-ar putea dovedi a fi mai puțin eficiente decât se speră, deci “economiile se vor contracta din nou, iar piețele vor ceda din nou”.

Răspunsul fiscal, pe de altă parte, “s-ar putea lovi de un zid, când monetizarea deficitelor masive ar începe să ducă la inflație ridicată, mai ales dacă o serie de șocuri negative ale ofertelor, legate de virus, ar reduce creșterea potențială”.

Aceasta pentru că multe țări pur și simplu nu pot angaja astfel de împrumuturi în propria monedă. “Cine va salva guvernele, corporațiile, băncile și gospodăriile pe piețele emergente?”, se întreabă Nouriel Roubini.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă