Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Grațiela Gavrilescu a eliberat avizul de mediu pentru autostrada Sibiu-Pitesti, pe data de 28 decembrie, acesta fiind cel mai important document pentru licitația proiectului de infrastructură rutieră.
În cursul acestei luni, Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, anunță câștigătorii loturilor 1 și 5 din autostrada Sibiu-Pitești, au declarat surse guvernamentale pentru presshouse.ro.
În vara anului 2017, oficialii CNAIR au scos la licitaţie tronsoanele 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, Sibiu – Boiţa şi Curtea de Argeş – Piteşti).
Povestea autostrăzii Sibiu-Piteşti a început în perioada 2007-2008, în mandatul fostului ministru al Transporturilor, Ludovic Orban a fost o licitaţie pentru cel mai aşteptat proiect de infrastructură rutieră. Tronsoanele 1 și 2, respectiv Sibiu-Boița şi Curtea de Argeş – Piteşti, au în total aproximativ 45 de kilometri, sunt primele loturi de autostradă scoase la licitaţie în acest an.
Autostrada Sibiu-Pitești este un proiect finanțat din bani europeni și fonduri de la buget.