12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieSe reiau exporturile de produse agroalimentare, pentru că avem securitatea alimentară asigurată

Se reiau exporturile de produse agroalimentare, pentru că avem securitatea alimentară asigurată

“Avem securitatea alimentară asigurată până la următoarea recoltă”, a anunțat, joi seară, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Ministrul a precizat că, din acest motiv, în textul Ordonanței Militare 9, care a fost emisă în ziua de joi, 16 aprilie, se permite reluarea exporturilor de produse agroalimentare din România. Permisiunea a fost acordată în urma discuțiilor pe care oficiali ai Guvernului le-au avut cu agenți economici care exportă alimente.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă