25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieRomânia și alte 9 țări primesc fonduri pentru reducerea riscului de inundații

România și alte 9 țări primesc fonduri pentru reducerea riscului de inundații

Proiectul are o valoare de 3,67 milioane euro, fonduri europene, alocate prin Programul Transnaţional Dunărea – Interreg şi reuneşte experţi din 10 ţări dunărene (România, Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia şi Serbia), precum şi 20 de organizaţii.

Din partea României, alături de Administraţia Naţională ”Apele Române”, participă, în calitate de parteneri: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi WWF-Romania.

„Experţii identifică zonele luncilor inundabile din bazinul Dunării şi propun soluţii tehnice pentru refacerea lor, inclusiv prin stabilirea potenţialului de reconectare a acestora. Măsurile care vor fi adoptate în cadrul proiectului vor aduce beneficii majore, atât în managementul riscului la inundaţii, cât şi pentru refacerea biodiversităţii şi a ecosistemelor acvatice. Proiectul are ca scop promovarea unei abordări comune de către toate ţările dunărene, cu privire la refacerea capacităţii de stocare a apei, de-a lungul fluviului Dunărea, prin reconstrucţia ecologică a zonelor inundabile şi maximizarea beneficiilor aduse de ecosistemele acvatice.”, au anunțat joi reprezentanții AN Apele Române, citați de News.ro.

Timp de trei ani se vor face lucrări în cinci zone-pilot din bazinul Dunării: Kostanjevica na Krki (Slovenia), Hodonín – Holíč (Slovacia şi Cehia), Tisa mijlocie (Ungaria), Begečka Jama (Serbia) și Bistreţ (România).

Cele mai citite

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă