17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieReactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit în mod controlat

Reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit în mod controlat

”Conform normelor şi procedurilor CNE Cernavodă, efectuarea lucrărilor de remediere se poate realiza numai cu unitatea în stare oprită”, informează compania.

Nuclearelectrica va transmite un comunicat de presă după finalizarea acestor lucrări de remediere, ”acestea desfaşurându-se în conformitate cu planurile şi procedurile centralei fără niciun impact asupra personalului, mediului şi populaţiei”.

Compania a realizat în primul semestru al anului un profit net de 290,66 milioane lei, mai mare cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%, informează News.ro.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă