Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Profitul Hidroelectrica s-a înecat la mal

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2018 al producătorului de energie Hidroelectrica SA, publicat de Ministerul Energiei, prevede realizarea unui profit de 937,1 milioane de lei, faţă de 1,6 miliarde de lei cât obţinuse în 2017.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

17.04.2018 - 18:59

„Pentru anul 2018, profitul estimat scade faţă de cel preliminat în anul 2017 cu 41,38%, în principal ca urmare a previziunii veniturilor pe baza unor estimări prudente ale producţiei în anul 2018, precum şi a constituirii provizioanelor aferente abandonării unor investiţii istorice cu funcţiuni complexe, nivelul veniturilor fiind corelat cu cel al cheltuielilor”, se arată în Nota de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli de la Hidroelectrica.

 
Pentru acest an, veniturile sunt estimate la 3,19 miliarde de lei, iar cheltuielile - la 2,26 miliarde de lei.

Potrivit documentului citat, elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Hidroelectrica s-a realizat avându-se în vedere următoarele:

- prognoza de producţie de 14.643.000 MWh, caracteristică unui an prudent estimat din punct de vedere hidrologic, având în vedere hidrologia aferentă ultimilor ani şi totodată ţinând cont de evoluţia consumului la nivel naţional;
- utilizarea preţurilor medii de livrare pe piaţa concurenţială (PCCB, Piaţa de echilibrare, Piaţa zilei următoare, consumatori finali) în baza estimărilor legate de evoluţia preţurilor pe fiecare piaţă;
- nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2018 este de 3,1%, prevăzut în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2018 şi proiecţia acesteia pe anii 2019-2021 publicat de Ministerul Finanţelor Publice;
- nivelul total al cheltuielilor care a fost estimat funcţie de necesarul de materiale şi servicii necesare desfăşurării în condiţii de eficienţă a activităţii;
- nivelul şi structura cheltuielilor care au fost estimate având în vedere nivelul cheltuielilor materiale, structura contractelor încheiate, consumurile specifice normate, prevederile legale privind amortizarea mijloacelor fixe, contribuţiile stabilite de lege aferente drepturilor salariale etc;
- nivelul stabilit prin acte normative pentru costurile ce sunt prevăzute în legi speciale;
- creşterea câştigului mediu brut pe salariat cu 4,18% cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară şi ale art. 58 din Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018;
- cuprinderea în cadrul bugetului a influenţelor din aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat;
- în anul 2018 nu se prevăd plăţi restante.

De asemenea, nivelul cheltuielilor de natură salarială a fost fundamentat având în vedere prevederile art. 58 din Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018 şi prezintă o creştere cu 43,30% faţă de nivelul aprobat al anului 2017, ca urmare a:
- influenţei sumelor reprezentând reîntregirea acestora pentru întreg anul 2018, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2017, cu suma de 23.763 mii lei;
- influenţei prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal privind contribuţiile sociale obligatorii, cu suma de 60.517 mii lei;
- creşterii numărului mediu de salariaţi pentru anul 2018, de la 3.335 la 3.493 de persoane, respectiv cu 4,73%.

 
Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, a declarat în luna martie, la un eveniment ZF, Bogdan Badea, directorul general al companiei. „Potrivit rezultatelor neauditate, estimăm un profit brut de 1,6 miliarde de lei, cel mai bun de până acum în istoria companiei. Rezultatul s-a datorat disponibilităţii hidroagregatelor şi controlului pe costuri. Producţia a fost de 14 TWh, faţă de 14,5 TWh prognozat. A fost un an sub media multianuală din punct de vedere hidrologic”, a spus Badea.

 

Comentarii

loading...