9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomiePeste două milioane de străini au vizitat România în nouă luni din...

Peste două milioane de străini au vizitat România în nouă luni din 2019

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 80 % din numărul total de turişti.

Afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către jumătate dintre turiștii străini sosiți în România, cheltuielile acestora au însumat cinci miliarde jumătate de lei.

Cealaltă jumătate a celor care au călătorit la noi în țară au venit în vacanță. Din bugetul alocat călătoriei, cel mai mare parte a fost cheltuită pentru cazare, iar cei mai mulți dintre turiști au preferat cazare cu mic dejun inclus. O treime dintre bani a fost destinat cadourilor și suvenirurilor.

45,4% dintre turiștii nerezidenți sosiți în România în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 au

Din totalul turiștilor veniți în România, aproape o jumătate şi-a organizat sejurul prin agenţii de turism, iar o treime și-a organizat singuri sejurul, informează Europa FM.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă