12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomiePeste 7.400 de cereri primite de IMMInvest.ro, în 150 de minute

Peste 7.400 de cereri primite de IMMInvest.ro, în 150 de minute

Peste 6.200 de utilizatori erau înregistraţi, în diferite etape de înscriere, în aplicaţie, a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), care precizează că operatorii fondului au început deja să prelucreze primele solicitări, din cele peste 7.400 înregistrate după doar două ore şi jumătate de la deschiderea aplicaţiei.
 
Portalul www.imminvest.ro a fost deschis marţi pentru aplicanţii IMM la ora 9.00.

“Încă din primele minute de la deschiderea aplicaţiei, un număr impresionant de IMM-uri au accesat programul, astfel la ora 9.30 peste 6.200 de utilizatori erau înregistraţi în diferite etape de înscriere în aplicaţie, iar peste 2.600 de aplicanţi finalizaseră cu succes înscrierea”, a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) într-un comunicat citat de News.ro.

Portalul IMM Invest a fost repornit, după ce, la lansarea iniţială, în 17 aprilie, s-a blocat, la acel moment ministrul Finanţelor Florin Cîţu invocând posibilitatea unui atac informatic.

“Operatorii FNGCIMM au început deja să prelucreze primele solicitări, din cele peste 7.400 înregistrate după doar două ore şi jumătate de la deschiderea aplicaţiei”, mai informează fondul.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii precizeză totodată că există posibilitatea să apară întârzieri în înscrierea utilizatorilor.

“Aplicaţia funcţionează în parametri optimi, însă dorim să le semnalăm solicitanţilor că există posibilitatea ca, în unele cazuri, să apară o întârziere a răspunsurilor în completarea câmpurilor aplicaţiei, cum ar fi confirmarea creării user-ului şi a parolei, sau a transmiterii mesajului de confirmare a înscrierii.

Din cauza unor configurări tehnice aferente domeniilor Yahoo şi Freemail.hu, mesajele transmise de aplicaţia IMM Invest către adresele de e-mail din aceste domenii pot ajunge cu întârziere, dar îi asigurăm pe toţi cei care se găsesc în această situaţie că aceste aspecte de ordin tehnic nu vor afecta înscrierea în program.

De asemenea, semnalăm posibilitatea ca anumite mesaje să ajungă în Spam sau Junk şi îi rugam pe utilizatori să verifice răspunsul primit şi în aceste foldere.

Precizăm că aplicaţia funcţionează corespunzator şi că este important să se acorde un timp rezonabil de răspuns. Nu este necesară retransmisia mail-ului în mod repetat”, mai arată fondul.

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă