12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieO nouă zi de căderi pe pieţele financiare internaţionale

O nouă zi de căderi pe pieţele financiare internaţionale

Investitorii sunt convinşi de măsurile anunţate de guverne şi băncile centrale pentru combaterea impactului economic al pandemiei de coronavirus.

Indicii bursei de pe Wall Street sunt în declin cu peste 7%, în timp ce preţul petrolului Brent scade cu 8%, transmite Reuters, via News.ro.

Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 10,87%, DAX al bursei din Frankfurt cu 12,24%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 12,28%. La Milano, indicele FTSE MIB a coborât cu 16,9^, iar la Madrid indicele IBEX 35 a pierdut 14%.

Cel mai mare impact a fost suportat de acţiunile companiilor aeriene, în urma restricţionării de către Statele Unite a traficului cu Europa, în timp ce titlurile bancare au fost grav afectate de semnele tot mai numeroase ale problemelor corporaţiilor.

Decizia Băncii Centrale Europene de a nu reduce dobânda cheie nu a reuşit să susţină titlurile bancare, care au atins noi minime record.

Epidemia de coronavirus, calificată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) drept pandemie a dis la vânzarea activelor riscante, ştergând peste 15.000 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, în mai puţin de o lună.

Un alt motiv al scăderii accentuate a acţiunilor este prăbuţşirea preţurilor petrolului.

Componenta auto a indicelui pan-european şi cea a acţiunilor asigurătorilor au scăzut fiecare cu peste 15%.

Componenta titlurilor companiilor din sectorul călătoriilor şi turismului a închis în scădere cu 13,2%, trasă în jos de acţiunile Air France KLM, Lufthansa şi IAG, prorpietarul British Airways.

Titlurile Lufthansa au scăzut cu 14%.

Preţul petrolului Brent este în scădere cu 8%, la 32,96 dolari pe baril, iar cel al petrolului american WTI cu 5,6%, la 31,13 dolari pe baril.

În Statele Unite, indicele Dow Jones Industrial Average este în scădere cu 7,75%, S&P 500 cu 7,27%, iar Nasdaq cu 7,16%.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă