Foto: Mihai Diac

O mie de angajați ai TAROM intră în șomaj tehnic

Circa o mie de angajați ai companiei aeriene naționale TAROM intră în șomaj tehnic începând cu data de luni, 27 aprilie.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 27.04.2020 - 10:54

Decizia de șomaj tehnic a fost impusă după ce operatorul aerian TAROM, aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor, și-a suspendat cursele internaționale ca urmare a extinderii epidemiei de coronavirus în întreaga lume și a instituirii stării de urgență în România.

Angajații care intră în șomaj tehnic vor sta acasă și vor primi 75 la sută din salariul mediu pe economie, adică echivalentul a circa 2000 de lei pe lună. Măsura de șomaj tehnic afectează atât piloți cât și însoțitori de bord.

Pe de altă parte, cei circa 800 de angajați ai TAROM care rămân să lucreze vor avea salariile diminuate cu 20 la sută, a decis conducerea companiei aeriene.

O șansă de revenire pentru compania TAROM ar putea fi reluarea unor zboruri internaționale, planificată pentru data de 1 mai 2020. Una dintre cursele care va fi redeschisă este București - Atena.

Comentarii