18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăEconomieMinisterul Economiei înfiinţează un registru al producătorilor de medicamente

Ministerul Economiei înfiinţează un registru al producătorilor de medicamente

Baza de date va fi utilă pentru a realiza o interacţiune între firmele sau instituţiile de interes sau utilitate publică ce au nevoie de astfel de produse şi cei care le produc sau importă.
 
“Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează aplicaţia ‘Registrul Naţional al Producătorilor’ de echipamente, dispozitive medicale şi nemedicale, materiale de necesitate destinate populaţiei în lupta cu COVID-19. Prin intermediul acestei aplicaţii, ne dorim ca toţi producătorii români care au obţinut deja acreditarea pentru producţia de echipamente medicale să se înscrie în acest registru, pentru a avea o bază de date la nivel naţional, în vederea unei mai bune coordonări în lupta împotriva noului tip de coronavirus”, a informat ministerul.

Baza de date va fi utilă pentru a realiza o interacţiune între operatorii economici sau instituţiile de interes sau utilitate publică ce au nevoie de produse, echipamente şi servicii în lupta cu Covid-19 şi cei care le produc sau importă.

”Realizăm această centralizare pentru a şti în orice moment de ce resurse dispunem şi pentru a ajuta în special instituţiile de interes sau utilitate publică şi cetăţenii să obţină cât mai repede echipamentele, produsele şi serviciile de care au nevoie. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm reţeaua producătorilor interni de astfel de echipamente. Este o greşeală strategică faptul că, până în prezent, România nu a avut astfel de producători şi ne-am bazat doar pe produse de import. Vrem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată, nu importatori”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Înscrierea se realizează în platforma csu.prevenire.gov.ro, prin intermediul căreia se solicită şi eliberează Certificatele de Situaţie de Urgenţă.

Pentru înscriere, operatorii economici îşi vor crea un cont şi vor accesa secţiunea Formulare/ Înscriere producător la link-ul: https://csu.prevenire.gov.ro/request-rnp-form.

Cele mai citite

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă